Festivalul Crizantema de Aur 2020 s-a încheiat, sâmbătă,24 octombrie 2020, cu Secțiunea Interpretare.
Trofeul „Crizantema de aur” 2020 a fost câștigat de Alina Huţu (Călinescu) – Botoşani.
De asemenea, merită felicitări din plin și ceilalți laureați ai Concursului de Interpretare de la ediția a 53-a a Festivalului Național de Romanțe de la Târgoviște:
– Premiul I: Cristina Moşuţan Beldean – Dej
– Premiul II: Darius Divian Iordănescu – Timişoara
– Premiul III: Jana Gherbovei – Chişinău
– Premiul special „Ioana Radu”: Ana- Maria Stănoia – Timişoara
– Premiul special ” Tinerețea Romanței „: Bianca Vlad – Teişani
– Premiul special „Romanța ne unește”: Maria Neag – Reghin
– Premiul special „Cetatea Romanței”: Elena Sima – Bucureşti
Ambele seri de festival au fost transmise în direct la ETNO TV, începând cu ora 18.00. Iar duminică, 25 octombrie, ora 20.00, ETNO TV va transmite Gala Laureaţilor ediţiei a 53-a, o emisiune special dedicată decernării premiilor laureaţilor Concursului de Creaţie şi ai Concursului de Interpretare.
Un buchet frumos de mulțumiri organizatorilor: Primăria Municipiului Târgoviște, Consiliul Local Târgovişte, Consiliul Județean Dâmbovița, Centrul Județean de Cultură Dâmboviţa, Teatrul Tony Bulandra Târgovişte, în colaborare cu Ministerul Culturii și Identității Naționale, cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România și Uniunea Muzicienilor din Moldova.
Festivalul Național „Crizantema de aur” se desfășoară sub patronajul acordat de Comisia Naţională a României pentru UNESCO.Ediția din acest an s-a desfășurat cu restricții impuse de reglementările legale actuale.
Festivalul Naţional de Interpretare şi Creaţie a Romanţei „Crizantema de aur”, cel mai longeviv festival muzical din România, se desfășoară neîntrerupt din anul 1968 la Târgoviște, cu scopul promovării Romanței ca gen muzical de patrimoniu al culturii naţionale.
Precizăm că organizatorii sunt preocupați de înscrierea Romanței în Lista Reprezentativă UNESCO a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii, procedură care a fost inițiată în anul 2016 și care se află și în prezent în atenția Ministerului Culturii.
Organizatorii acestei ediţii sunt: Primăria şi Consiliul Local Municipal Târgovişte, Consiliul Judeţean Dâmboviţa, Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa, Teatrul „Tony Bulandra” din Târgovişte, în colaborare cu Ministerul Culturii, cu Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România și cu Uniunea Muzicienilor din Moldova.
Evenimentul s-a desfășurat la Teatrul „Tony Bulandra” din Târgovişte.
A acompaniat orchestra „Dor românesc” – dirijor Ștefan Cigu şi „Romanţa” – dirijor Lucian Vlădescu;
Juriul Concursului de Interpretare a fost format din interpreţi de romanţă şi din personalităţi ale vieţii muzicale din România.
Juriul Concursului de Creaţie a fost compus din compozitori din România, desemnaţi de UCMR.
Prezentatori: Alexandra Velniciuc şi Octavian Ursulescu.