Rusaliile,jocul căluşarilor și cele trei nume,Roxana, Rusalin și Ruxandra, sărbătorite, astăzi 20 iunie 2021 și luni, 21 iunie,lunea Rusaliilor, după Duminica Pogorârii Sfântului Duh, Biserica ortodoxă prăznuieşte Sfânta Treime.
Sărbătoarea Rusaliilor cunoscută creştinilor şi sub denumirea de Pogorârea Sfântului Duh sau Cincizecimea este un praznic extrem de important şi marchează coborârea Duhului Sfânt asupra ucenicilor Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Sărbătorite în fiecare an la 50 de zile de la sărbătoarea Sfintelor Paşti, Rusaliile creştine au o strânsă legătură cu Legământul, reprezentând o sărbătoare a încheierii lăuntrice a Noului Legamânt, al harului şi al iubirii, odată cu coborârea Sfântului Duh. Mai mult decât atât, Rusaliile sunt şi consacrarea solemnă a Bisericii pe care Mântuitorul a întemeiat-o.

În ziua de Rusalii, creştinii obişnuiesc să vină la biserică şi să aducă frunze de nuc sau de tei, simboluri ale limbilor de foc, ca semne ale coborârii Sfântului Duh. Acestea sunt binecuvântate şi împărţite credincioşilor.
De Rusalii, este obişnuit și faimosul joc al căluşarilor, executat de cete de flăcăi cu sărituri peste foc pentru a scăpa de zânele rele.
Tot în această zi sunt sărbătorite cele ce poartă numele de Roxana și Ruxandra dar și Rusalin, Ruslana sau Rozalia.
Roxana este folosit în Anglia şi Franţa. Sursa lui este „roschana”, un cuvânt persan însemnând „În zori”. Ruxandra este un nume slav, rus, înseamnând, prin alte derivate, „strălucire” sau „sclipire”.