Autoritățile, în alertă, țânțari purtători de virusul West Nile, depistaţi recent în Bucureşti, conform unor date transmise autorităţilor sanitare, dar şi municipalităţii. A fost solicitată luarea de măsuri urgente preponderent în zona centrală şi în alte zone verzi.
Cât de periculos este virusul West Nile
Infecţia cu virus West Nile nu se transmite de la om la om, ci doar prin înţepătură de ţânţar.
În 80% din cazuri, persoanele infectate nu au simptome, dar în cazul în care apar febră, durere de cap intensă, dureri musculare, vărsături şi erupţii cutanate, se recomandă vizita la medic, pentru că există risc de meningită. În cazurile severe, care afectează cel mai frecvent persoanele peste 60 de ani cu afecţiuni cronice (cancer, diabet, hipertensiune, boală renală cronică), pot apărea şi alte simptome: rigiditate a gâtului, sensibilitate crescută la lumină, convulsii, frisoane, oboseală cronică şi slăbiciune musculară.
Site-ul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile nu conţine informaţii referitoare la cazuri de infectare cu virusul West Nile pentru anul acesta şi nici pentru anul trecut, ultima raportare fiind din 2019.