Ședința festivă a CJ Dâmbovița la Palatul Brâncovenesc, s-a acordat pentru prima dată, titlul de Cetățean de onoare al județului, Înaltpreasfinției Sale, Mitropolit Nifon, evenimentul solemn face parte din cadrul Zilelor Județului Dâmbovița.
Acesta este primul astfel de titlu acordat de Consiliul Județean Dâmbovița și a fost oferit Mitropolitului Nifon, așa cum a precizat Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița: „ în semn de înaltă recunoaștere a activităților pastoral-misionare, liturgice, culturale și social- filantropice, pe plan județean, național și internațional”, dar și „pentru modul de implicare în viața spirituală și pentru recunoașterea activității meritorii puse în slujba județului Dâmbovița”.
De asemenea, președintele Corneliu Ștefan a subliniat și faptul că: „Mitropolitul Nifon a fost, este și va fi cel mai bun ambasador al județului Dâmbovița, omul de echilibru, cu cea mai mare contribuție la dezvoltarea județului”.
În cuvântul său de mulțumire, Mitropolitul Nifon a apreciat faptul că „acest moment are o încărcătură spirituală extraordinară, căci se desfășoară sub ocrotirea Sf. Voievod Martir Constantin Brâncoveanu și înțeleg alegerea acestei locații ca un angajament necondiționat, masiv și hotărâre al conducerii județului nostru de a sprijini pe mai departe, cu mai multă putere, Biserica noastră străbunā, proiectele ei culturale și educaționale, cu acea conștiință că ea este instituția fundamentală, necesară și simbolică pentru noi, românii, de aceea, trebuie să le arătăm tinerelor generații care este specificitatea identității noastre naționale, uriașul aport al credinței la mai binele comunității noastre locale și faptul că au datoria istorică de a duce mai departe, nu doar strădaniile și aspirațiile noastre, dar și dezvoltarea județului nostru. Mi-aș dori ca județul nostru sa cunoascā un avânt de dezvoltare economico-industrială cât mai mare, astfel încât prosperitatea și binele dobândit să sprijine aprofundarea spirituală, culturală și educațională. Noi toți avem o responsabilitate foarte mare înaintea memoriei înaintașilor noștri, dar și pentru viitorul copiilor noștri, fiindcă trebuie să le lăsăm un județ cât mai bine dezvoltat și mai aproape de aspirațiile și nevoile lor.”
La eveniment au participat conducerea județului Dâmbovița, consilieri județeni, prefectul județului Dâmbovița-Claudia Gilia, partementari, primărul Municipiului Târgoviște, primari din celelalte localităț, primarul comunei Potlogi,rectorul Universității „Valahia” din Târgoviște, secretari de stat în Guvernul României, foști președinți ai Consiliului Județean Dâmbovița, președinți de raioane din Republica Moldova, precum și alte oficialități și personalități ale vieții publice dâmbovițene .
Urmărește Dâmbovița PRESS și pe Google News