Polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, cei de la Biroul Siguranță Școlară și de la Poliția Orașului Găești au organizat o acțiune preventivă în târgul săptămânal din orașul Găești.

Astfel, activitățile de astăzi au vizat prevenirea și combaterea infracțiunilor comise cu violență, a tâlhăriilor, a infracțiunilor de furt din buzunare/genți/poșete/autoturisme, dar și gestionarea eficientă a situațiilor conflictuale.
De asemenea, polițiștii le-au reamintit cetățenilor că le este interzis să consume alcool sau substanțe interzise la volan, iar legea a fost modificată în sensul că șoferul aflat sub influența alcoolului sau a drogurilor, care provoacă un accident rutier soldat cu decesul unei persoane, va fi pedepsit cu închisoarea.
Ulterior, sesiunile de informare au fost continuate de polițiști în Piața ”Sf. Ilie” din localitate.
Urmărește Dâmbovița PRESS și pe Google News

