Postul Crăciunului începe pe data de 14 noiembrie, anul acesta lăsatul secului cade într-o zi de marți, iar ultima zi de post este duminică, 24 decembrie.
Postul Nașterii Domnului are o durată de 40 de zile, similar cu postul de patruzeci de zile pe care îl săvârşeşte Mântuitorul în pustie, îndată după botezul său în Iordan.
Acest post amintește și de postul de 40 de zile al profetului Moise pe Muntele Sinai înainte de primirea Tablelor Legii.

Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului are loc pe data de 14 noiembrie, când Biserica Ortodoxă prăznuiește un mare postitor și apărător al teologiei isihaste, Sfântul Grigorie Palama, care a și trasat învățătura despre energiile necreate.
Postul se încheie în data de 24 decembrie, de prăznuirea Sfintei Cuvioase Mucenițe Eugenia, care a suferit moarte martirică în timpul împăratului Commodus, scrie Ziarul Lumina.
Începând cu praznicul Vovideniei (Intrarea în biserică a Maicii Domnului), 21 noiembrie, dezlegări la pește vor mai fi în sâmbetele și duminicile de până la Crăciun, precum și la prăznuirea Sfântului Apostol Andrei- cel întâi chemat și a Sfântului Ierarh Nicolae.
Dacă una dintre prăznuirile celor doi sfinți va pica miercurea sau vinerea, nu va mai fi dezlegare la pește, ci doar dezlegare la untdelemn și vin.
Urmărește Dâmbovița PRESS și pe Google News