La Târgoviște, tradiția spiritualitatea și emoția se împletesc din nou în centrul istoric al orașului, printr-unul dintre cele mai iubite și simbolice evenimente ale primăverii: „Calea Luminii”. Manifestarea va avea loc joi, 17 aprilie, începând cu ora 18:00, și este organizată cu sprijinul administrației locale, fiind anunțată public de primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan.
Evenimentul va transforma zonele centrale ale orașului – Piața „Mihai Viteazul”, Bulevardul Regele Carol I și Piațeta din fața Catedralei Mitropolitane – într-o simbolică alee de lumină, menită să aducă împreună credința, speranța și comunitatea.
„Lumina înseamnă încredere, viață și speranță de mai bine. Este un simbol al unității și al renașterii spirituale, iar Târgoviștea merită astfel de momente care ne apropie unii de alții”, a transmis primarul Daniel Cristian Stan.
„Calea Luminii” nu este doar o tradiție, ci o punte emoțională între trecut și viitor, un gest colectiv de regăsire a valorilor profunde: credință, unitate, compasiune și renaștere spirituală.
Evenimentul este deschis tuturor – târgovișteni, dâmbovițeni, turiști – și promite o seară specială, cu trăiri puternice și momente de reflecție, într-un cadru care va reda orașului o atmosferă caldă, magică și profund simbolică.