Primăria Municipiului Târgoviște anunță desfășurarea celei de-a doua acțiuni de dezinsecție prin pulverizare aeriană, în perioada 23 – 29 iulie 2025, în intervalul orar 05:45 – 10:00. Intervențiile vor acoperi întreg teritoriul municipiului, inclusiv cartierele Priseaca și Sagricom.

Scopul acțiunii este combaterea insectelor care creează disconfort populației, precum țânțari, muște, omizi, tigru de platan și gândaci.
În cazul în care condițiile meteorologice vor fi nefavorabile (precum ploi, vânt puternic sau grindină), tratamentele vor fi reprogramate pentru următoarea zi cu vreme favorabilă.
Pentru această intervenție se utilizează AQUA-K-OTHRINE EW 20, un insecticid omologat de Ministerul Sănătății – Comisia Națională pentru Produse Biocide.
Recomandări pentru populație:
- Apicultorii sunt rugați să ia măsuri de protecție, precum închiderea stupinelor sau relocarea acestora la o distanță de cel puțin 10 km de zonele tratate, pentru a preveni intoxicarea albinelor.
- Se recomandă evitarea pășunatului și a consumului de fructe din zonele vizate de tratamente în perioada intervenției.
- Cetățenii sunt sfătuiți să manifeste prudență în intervalul de aplicare a tratamentului și să respecte măsurile de siguranță pentru evitarea eventualelor incidente.
Primăria mulțumește tuturor pentru înțelegere și colaborare.
Urmărește Dâmbovița PRESS și pe Google News Știri de ultima oră și AICI
