Campionatul Județean de Fotbal – Juniori U11 din Dâmbovița va debuta pe 19 septembrie 2025, având la start un număr record de echipe participante: 19 formații.
Pentru o mai bună organizare, competiția a fost împărțită în două serii, iar meciurile se vor disputa în fiecare vineri după-amiază.
Seria Nord va reuni echipele: Academia de Fotbal Fieni, Chindia Târgoviște, FC Pucioasa, CSȘ Târgoviște, Kinder Târgoviște, Kinder 2 Târgoviște, Flacăra Moreni, Gloria Iedera, Luceafărul Târgoviște și Fortuna Târgoviște.
Seria Sud va fi alcătuită din: Olimpia Picior de Munte, Progresul Găești, Unirea Bucșani, ACS Tărtășești, Viitorul Petrești, Academia Târgoviște, FC Potlogi, GȘA Nucet și Unirea Băleni.
Se anunță un sezon intens și spectaculos, care va aduce multe emoții pe teren și în tribune, atât pentru micii fotbaliști, cât și pentru susținătorii lor.

