Inspectoratul Teritorial de Muncă Dâmbovița a desfășurat, în trimestrul al III-lea al anului 2025, „Campania Națională de informare și conștientizare a prevederilor Legii nr. 367/2022 privind dialogul social”, acțiune menită să încurajeze o comunicare reală între angajatori și angajați și să sublinieze importanța negocierii colective la nivelul unităților de muncă.
Negocierea colectivă reprezintă un drept și o obligație legală pentru toate unitățile care au cel puțin 10 salariați, conform articolului 97 din Legea nr. 367/2022, și poate fi inițiată de oricare dintre partenerii sociali – fie angajatorul, fie reprezentanții salariaților.
În cadrul campaniei, ITM Dâmbovița a organizat două sesiuni informative la care au participat 20 de reprezentanți ai întreprinderilor mici și mijlocii, oferind explicații practice privind etapele și avantajele negocierii colective. În paralel, inspectorii de muncă au informat 65 de societăți comerciale și 173 de angajați, prin acțiuni directe de consiliere și distribuirea de materiale informative.
Pentru a ajunge la cât mai mulți angajatori și salariați, campania a fost susținută și prin afișe, pliante tematice, articole în presa locală și postări pe pagina web a ITM Dâmbovița.
Prin aceste demersuri, instituția își propune să încurajeze încheierea și înregistrarea contractelor colective de muncă, care asigură condiții de muncă echitabile, stabile și conforme cu legislația în vigoare. Contractele colective devin astfel un garant al echității sociale și al respectului reciproc în relațiile de muncă.

