Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a participat la Universitatea „Valahia”, la deschiderea oficială a proiectului „Festival of Innovation and Technological Transfer”, realizat în parteneriat cu Universitatea de Petrol și Gaze din Ploiești.
Evenimentul a fost o oportunitate de a evidenția importanța cercetării și a progresului tehnologic în societatea contemporană, subliniind rolul inovării în dezvoltarea comunităților și al economiei locale.
Daniel Cristian Stan a citat celebra afirmație a lui Alan Curtis Kay: „Cea mai bună cale de a prezice viitorul este să îl inventezi”, subliniind astfel necesitatea implicării active în proiecte care promovează inovația și tehnologia.

