Patru persoane, cu vârste cuprinse între 32 și 42 de ani, sunt cercetate pentru trafic intern și internațional de droguri de risc, după o serie de acțiuni desfășurate de polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Dâmbovița, sub coordonarea procurorilor DIICOT – Biroul Teritorial Dâmbovița.
Suspecții au fost prinși în flagrant delict, în orașul Găești și în municipiul Târgoviște, în timp ce ridicau de la punctele de lucru ale unor firme de curierat trei colete ce conțineau aproximativ 41 de kilograme de cannabis.
Drogurile ar fi fost aduse din Spania

Investigațiile din cele două dosare penale au arătat că cei patru ar fi procurat substanța interzisă din Spania și ar fi introdus-o în țară folosind firme de transport internațional, încercând să o distribuie ulterior pe teritoriul României.
Rețineri și arest preventiv
La datele de 19 și 20 noiembrie 2025, procurorii DIICOT – Dâmbovița au dispus reținerea pentru 24 de ore a celor patru suspecți.
Ulterior, judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul Dâmbovița a admis propunerea anchetatorilor și a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.
Autoritățile precizează că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție și de toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege.

