Transportul public din municipiul Târgoviște trece printr-o transformare majoră, orientată către mobilitate urbană modernă și protejarea mediului. Primele nouă autobuze electrice din totalul de 21 de vehicule ecologice achiziționate au ajuns zilele acestea în oraș, marcând începutul unei etape mult așteptate.
Cele nouă autobuze, fiecare cu o lungime de 12 metri, sunt complet accesibilizate — podea coborâtă, rampă pentru persoanele cu dizabilități și un interior adaptat confortului tuturor călătorilor. În total, pot transporta 80 de pasageri, dintre care 33 pe scaune, o capacitate necesară pe traseele intens circulate.

Dotări tehnologice moderne
Noile vehicule vin echipate cu sisteme inteligente care promit un transport mai eficient și mai sigur:climatizare și încălzire optimizate energetica,fișaje electronice și anunțuri audio,sistem automat de numărare a pasagerilor,supraveghere video pentru siguranță sporită, software de management al flotei, cu monitorizare în timp real
Acestea vor contribui la o circulație mai predictibilă și la reducerea timpilor de așteptare în stații.
Transport mai curat, oraș mai sănătos
Trecerea către autobuze electrice înseamnă diminuarea emisiilor poluante și a zgomotului urban, schimbări importante pentru un oraș aflat în plin proces de modernizare a infrastructurii publice. Noile vehicule vin în completarea proiectelor derulate în ultimii ani — stații modernizate, trasee optimizate și investiții în servicii inteligente.
Livrarea celorlalte 12 autobuze electrice este programată pentru perioada următoare. Odată cu intrarea lor în circulație, transportul public din Târgoviște va atinge standarde europene în materie de mobilitate urbană.

