Polițiștii dâmbovițeni au indisponibilizat peste 2.000 de kilograme de articole pirotehnice, în urma unor percheziții domiciliare desfășurate la data de 30 decembrie, în orașul Titu și în municipiul Târgoviște.
Acțiunea a fost realizată de polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu polițiști ai Poliției Orașului Titu, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Răcari. Perchezițiile au avut loc la locuințele a două persoane, cu vârste cuprinse între 31 și 43 de ani.
Cercetările se desfășoară într-un dosar penal ce vizează infracțiunea de preparare, producere, experimentare, deținere, depozitare, comercializare și folosire fără drept a articolelor pirotehnice din categoriile F2, F3, F4, T1 și P1.
În urma perchezițiilor, polițiștii au descoperit și indisponibilizat baterii de artificii din categoriile menționate, cu o greutate totală de aproximativ 2.000 kg, valoarea acestora fiind estimată la 50.000 de lei.
Cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz, pentru administrarea completă a probatoriului. Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale.


