Casele stadionului din Strada Justiției, deschise între 9: 00 şi 13: 00
Chindia – Metalul Buzău se joacă astăzi la 12:30, pe stadionul Eugen Popescu.
Ne vedem la meci!


Interes uriaș pentru partida dintre AFC Chindia Târgoviște și AFC Metalul Buzău, ultimul meci din sezonul regulat înaintea startului play-off-ului. Până vineri seară, suporterii au cumpărat deja peste 2.000 de bilete, iar organizatorii se așteaptă ca arena din Târgoviște să fie arhiplină.
Partida se va disputa pe Stadionul Eugen Popescu, iar entuziasmul fanilor roș-albaștri ar putea aduce primul sold-out al sezonului. Atmosfera se anunță una electrizantă, într-un moment important pentru echipa dâmbovițeană, care vrea să încheie sezonul regulat cu un rezultat pozitiv înaintea meciurilor decisive din play-off.
Pentru a evita aglomerația la casele de bilete și la intrarea în stadion, suporterii sunt îndemnați să își procure din timp tichetele. Biletele pot fi achiziționate online, dar și în format fizic de la shopul clubului din Dâmbovița Mall, precum și de la casele stadionului, deschise în aceste zile.
Totul indică faptul că tribunele vor fi pline, iar Târgoviștea este pregătită pentru o nouă sărbătoare a fotbalului.
Ne vedem la stadion!
IMPORTANT:Dacă ești interesat de GHIDUL SUPERLIGII, te așteptăm la chioșcul de ziare de pe strada Gării, municipiul Târgoviște, vis-a-vis de stația de microbuze pentru București, chiar sub pod la Pavcom Foto: Chindia Târgoviștea
