În așteptarea sărbătorii Învierii Domnului, Centrul Județean de Cultură Dâmbovița a organizat, în aseară, la Liceul de Arte „Bălașa Doamna”, Concertul Extraordinar de Muzică Religioasă și Pricesne – „Vinerea Floriilor”, ediția a X-a.

Pricesnele, doine duhovnicești originare din zona Ardealului și adoptate pe meleagurile Munteniei, transmit un mesaj moral profund și emoționant, fiind o formă de creație populară încărcată de sensibilitate.

Protagoniștii serii – Corala Arhiepiscopală și Mitropolitană Târgoviște, dirijorul Mihai Vlădăreanu și interpretele de folclor Simona Dinescu și Marina Roșu – au oferit publicului nu doar un act artistic valoros, ci și o experiență de suflet, menită să aducă liniște și reflecție în rândul celor prezenți.
Întreg repertoriul a fost dedicat celei mai mari sărbători a creștinătății – Învierea Mântuitorului – transformând seara într-un moment de comuniune și emoție pentru toți participanții.

