Scafandrii din cadrul Inspectoratul pentru Situații de Urgență Basarab I Dâmbovița au participat, în aceste zile, la un antrenament desfășurat pe râul Argeș, alături de colegii din ISU Argeș și ISU Prahova.

Activitatea a avut ca scop menținerea și perfecționarea deprinderilor necesare intervențiilor în medii acvatice. În cadrul antrenamentului, au fost exersate proceduri specifice de căutare, salvare și recuperare, în condiții cât mai apropiate de cele întâlnite în misiunile reale.
Exercițiile au contribuit la creșterea capacității de reacție și la consolidarea cooperării între echipele de scafandri din județele participante, un aspect esențial în gestionarea intervențiilor complexe.
Prin profesionalismul, seriozitatea și implicarea de care au dat dovadă, salvatorii au demonstrat încă o dată importanța pregătirii continue pentru intervențiile desfășurate în condiții dificile.
Felicitări tuturor participanților pentru efortul depus și pentru modul exemplar în care reprezintă pompierii salvatori!

