Primăria Târgoviște a dat startul unei ample acțiuni de dezinsecție pe domeniul public, menită să reducă populațiile de insecte care creează disconfort cetățenilor, mai ales în sezonul cald.

Intervențiile vizează combaterea insectelor zburătoare și târâtoare, atât în stadiul de larvă, cât și de adult, fiind vizate specii precum țânțarii, muștele, căpușele și tigrii de platan.
Acțiunea se desfășoară pe timpul nopții, în intervalul 23:00 – 06:00, și acoperă principalele zone publice ale municipiului: parcuri, locuri de joacă, spații verzi din cartiere, aliniamente stradale și alte zone frecventate de cetățeni.
Reprezentanții administrației locale precizează că substanțele utilizate sunt ecologice și autorizate de instituțiile competente, fiind omologate de Ministerul Sănătății și de Ministerul Mediului. Printre produsele folosite se numără K-Othrine SC 25 Flow, Solfac Trio EC 140 NF și Cymina Ultra.
Autoritățile recomandă cetățenilor să evite apropierea de utilajele care efectuează tratamentele și să respecte măsurile de precauție pe durata desfășurării acțiunii.
Prin această campanie, municipalitatea urmărește creșterea confortului și siguranței locuitorilor pe perioada verii.

