A fost lansat volumul Enciclopedia Etnografică a Județului Dâmbovița. VIDEO  

A fost lansat volumul Enciclopedia Etnografică a Județului Dâmbovița,  de către  Centrul Județean de Cultură Dâmbovița, o lucrare  definitorie pentru spațiul  dâmbovițean.Așa cum spune conducerea Centrului Județean de Cultură Dâmbovița,  cartea are un aspect de pionierat la nivel local, se adresează tuturor cititorilor interesați de caracteristicile inedite ale satului dâmbovițean, de obiceiurile și tradițiile comunelor din județ, dar este, de asemenea, și un punct de reper pentru specialiștii în domeniu, putând fi considerată, de ce nu, o frescă a județului nostru.

Prin tradiție, cultură, patrimoniu și istorie, județul Dâmbovița a constituit și continuă să constituie un excelent teren pentru afirmarea și stimularea forțelor creatoare în domeniul culturii, lucrarea de față valorifică atât o serie de informații cuprinse în monografiile de demult ale satelor dâmbovițene cât și rezultatele numeroaselor cercetări de teren realizate de-a lungul anului de către specialiștii instituției. 

De asemenea, lucrarea cuprinde informații extrem de valoroase cu privire la satul dâmbovițean surprins în prima jumătate a secolului al XX-lea.

La eveniment, alături de Directorul Centrului Județean de Cultură – Florin Georgescu, dr. Adriana Ion – coordonatoarea lucrării, Florinela Bostan – documentarist, au fost prezenți toți cei care au contribuit la apariția acestui volum.

Evenimentul face parte din cadrul Zilelor Județului Dâmbovița, 1-5 iunie 2022, cea de-a treia zi de sărbătoare. 

Urmărește Dâmbovița PRESS și pe Google News

leave a reply