A fost semnat contractul de achiziție a aparatului angiograf, sistemul de sănătate dâmbovițean la un nou nivel, este vorba despre aparatul de care aveau atât de multă nevoie dâmbovițenii cu anumite afecțiuni cardiovasculare, dar și medicii specialiști din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgoviște, investiția este a CJ Dâmbovița.
Sute de dâmbovițeni sunt transferați anual către spitale din capitală în vederea efectuării unei coronarografii/angiografii coronariene, însă, în cel mai scurt timp, astfel de investigații se vor face la Spitalul Județean de Urgență Târgoviște.
Angiograful va funcționa în noua clădire pe care o construim în curtea spitalului! Lucrările sunt aproape finalizate la extinderea și modernizarea secției de Cardiologie a Spitalului Județean de Urgență din Târgoviște. Investiția, finanțată în totalitate de Consiliul Județean Dâmbovița, se ridică la 2.000.000 de euro.
Valoarea aparatului angiograf este de aproximativ 2.100.000 de EURO, TVA inclus.
„Pe această cale, vreau să le mulțumesc parlamentarilor PSD Dâmbovița – Titus Corlățean, Holban Georgeta Carmen, Ionut Vulpescu, Radu Popa și Tachianu Marian. Din valoarea totală a achiziției, suma de 500.000 de EURO este asigurată ca urmare a unui amendament depus de către aceștia la fundamentarea bugetului de stat.
Achiziția acestui aparat este deosebit de importantă pentru sănătatea dâmbovițenilor mai ales că, din păcate, incidența afecțiunilor cardiovasculare este în continuă creștere. Prin punerea în funcțiune a aparatului angiograf, pentru care avem medicul cardiolog supraspecializat, vom câștiga timp prețios: pacienții nu vor mai fi transferați, cu ambulanța sau elicopterul, către spitale din București, investigațiile urmând a fi realizate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgoviște.
Diagnosticele vor fi concludente, iar în urma acestora se va prescrie și cel mai bun tratament, astfel încât pacienții să se recupereze rapid și să revină la o viață normală, în condițiile evitării unor eforturi fizice intense.
Astfel, valoarea totală investită de Consiliul Județean Dâmbovița în Secția de Cardiologie, achiziție aparat angiograf și lucrări de extindere și modernizare ale acesteia, se ridică la 𝟒.𝟏𝟎𝟎.𝟎𝟎𝟎 𝐝𝐞 𝐄𝐔𝐑𝐎.„a transmis președintele CJ Dâmbovița,Corneliu Ștefan
Urmărește Dâmbovița PRESS și pe Google News