De ziua comunei Șotânga,109 cuplurile de aur, au fost premiate de primarul Constantin Stroe, un moment plin de emoție, bucurie și recunoștință din partea administraţiei locale pentru cuplurile care au rezistat de-a lungul timpului.
Festivitatea de premiere organizată pentru prima dată, a avut loc la Căminul Cultural Șotânga. Cu această ocazie primarul Constantin Stroe a felicitat 108 familii care au împlinit 50 de ani de căsătorie și o familie care a împlinit 60 de căsătorie.
La eveniment, a participat și prefectul județului Dâmbovița, Claudia Gilia care le-a transmis un gând de apreciere și recunoștință cuplurilor.
A răspuns invitației și deputatul PSD, Carmen Holban.
Cele 109 familii au demonstrat de-a lungul anilor respect, fidelitate, încredere, sprijin moral, ceea ce este o dovadă că o familie poate trece împreună și peste bune, și peste rele, astfel încât iată-i azi aici, sărbătorind acest moment.
Sunt un model, un exemplu pentru noi toți, pentru comunitatea din Șotânga.
Cuplurile sărbătorite au primit din partea administrației locale premii în bani, diplome și buchete de flori, o icoană iar atmosfera a fost destinsă cu o masă festivă și muzică.