Administrația locală de la Niculești la masa discuțiilor cu Investitorii , primarul Dorinel Soare a avut onoarea să primească vizita Excelenței Sale Özgur Kivanç Altan, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Turciei în România, și un grup de investitori alături de Metin Dogan.
După cum știm în comuna Niculești a început construcția unui mega complex internațional de golf .
Proiectul aflat acum în stadiul de implementare la Niculești este considerat a fi unul dintre cele mai valoroase inițiative private pornite în ultimii ani în Dâmbovița. Peste 60 de milioane de euro sunt alocați de un investitor turc pentru edificarea unui complex destinat recreerii și practicării golfului, care se va întinde pe o suprafață de 72 de hectare.
În afară de terenul cu 18 găuri pentru golf, vor mai fi construite 173 de vile moderne pentru turiștii și pasionații de golf care vin să își petreacă timpul aici, apartamente, parcare, sală de fitness, teren de baschet și alte facilități destinate, evident, celor cu dare de mână.
Complexul pentru golf de la Niculești va fi unul dintre cele mai mari și luxoase din lume. Prin această mega-investiție, comuna Niculești, din județul Dâmbovița, va intra pe harta internațională a terenurilor de golf de 5 stele.
Se lucrează intens la această investiție.
Primarul Dorinel Soare a mărturisit că nu credea că pe suprafața de teren pe care administrația publică a pus-o la bătaie pentru realizarea unor proiecte economice se va edifica ceva. A mai existat o încercare și nu a fost dusă la bun sfârșit. Acum este sigur că lucrările merg pe un făgaș bun. Complexul de golf de la Niculești, în afară de taxele și impozitele pe care le dirijează spre bugetul local, va crea și câteva sute de locuri de muncă și va face din Niculești o locație cunoscută la nivel mondial.