ALERTĂ METEO, meteorologii ne recomandă ATENȚIE sporită în sud-vest, sud și în jumătatea de vest a țării pe parcursul zilei de ASTĂZI.
Gradul de instabilitate atmosfericã va fi accentuat, astfel cã vor fi perioade cu înnorãri, averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descãrcãri electrice, intensificãri ale vântului (rafale în general de 60…80 km/h), vijelii şi grindinã în jumãtatea de vest a teritoriului şi local în rest.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitãţile de apã vor fi de 25…30 l/mp şi izolat de 50…60 l/mp. Vremea va fi caldã, cãlduroasã în mare parte din sudul şi estul ţãrii şi canicularã în Bãrãgan. Disconfortul termic va fi în creştere, astfel că după-amiază indicele temperaturã-umezealã ITU va atinge pragul critic de 80 de unitãţi local în Dobrogea, în zona de câmpie din Muntenia şi Oltenia şi pe arii restrânse în Moldova. Temperaturile maxime se vor încadra între 23 şi 35 de grade.