Atenție, cetățeni.Autoritățile trag un semnal de alarmă: natura se dezlănțuie în aceste zile, iar fenomenele meteo extreme devin tot mai frecvente. În județul Tulcea, o tornadă a fost surprinsă în cursul zilei, iar populația a fost alertată prin sistemul RO-Alert.

ANM explică fenomenul: condițiile atmosferice actuale – instabilitate accentuată, mase de aer cald și umed – favorizează apariția acestor vortexuri violente. Specialiștii atrag atenția că este vital să ne adăpostim imediat în cazul unei tornade, departe de ferestre și obiecte ușor de dislocat.

Deși tornada a avut loc în Tulcea, meteorologii avertizează că întreg teritoriul țării, inclusiv județul Dâmbovița, se află sub influența unei instabilități atmosferice accentuate. Sunt așteptate vijelii, grindină, ploi torențiale și descărcări electrice.
Recomandări:
- Urmăriți alertele RO-Alert și avertizările ANM;
- Evitați deplasările în timpul furtunilor;
- Adăpostiți-vă în locuri sigure dacă observați fenomene periculoase;
- Nu încercați să filmați sau să fotografiați o tornadă în timp ce se apropie.