Atenție! Incendiile de vegetație uscată sunt interzise, iar amenzile pot ajunge până la 100.000 de lei.
Autoritățile avertizează ferm că arderea vegetației uscate este strict interzisă, iar încălcarea acestei reglementări poate duce la sancțiuni financiare drastice.
Persoanele care nu respectă legea riscă amenzi care pot ajunge până la 100.000 de lei.

În contextul riscurilor de incendii și al impactului negativ asupra mediului, autoritățile subliniază importanța respectării acestor reglementări pentru protejarea vieților și a bunurilor, precum și pentru prevenirea unor catastrofe ecologice.

Suntem la începutul luni martie iar numărul incendiilor de vegetație au început să crească.
De la începutul anului și până în present au fost afectate peste 180 de hectare de teren și au fost înregistrat un număr de 24 incendii de vegetație la nivelul județului.
Vă reamintim faptul că folosirea focului deschis pentru igienizarea terenurilor ESTE STRICT INTERZISĂ
Atragem atenția asupra faptului că incendiile de vegetație uscată se extind cu repeziciune. Scăpate de sub control, ele cuprind suprafețe foarte mari de teren într-o perioadă scurtă de timp, astfel, sunt puse în pericol locuințe, bunuri și chiar viața.
Pompierii depun eforturi considerabile pentru a proteja comunitatea, însă este nevoie de cooperarea cetățenilor, pe care îi îndemnăm să acționeze cu responsabilitate și prudență în activitățile de igienizare a terenurilor.
FOLOSIREA FOCULUI DESCHIS PENTRU IGIENIZAREA TERENURILOR ESTE STRICT INTERZISĂ
Nerespectarea prevederilor legale privind interzicerea arderii miriştilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărişurilor sau vegetaţiei ierboase constituie contraventie şi se sancționează cu amenda de la 7.500 lei la 15.000 lei, pentru persoane fizice și de la 50.000 lei la100.000 lei pentru persoane juridice.