Atenție, tot mai mulți ”șoferi” fără permis, depistați la volan, în Dâmbovița, punând astfel în pericol viața celorlalți participanți la trafic.
În cadrul activităților desfășurate, polițiștii au depistat, pe drumul comunal 160 și drumul județean 721, din localitatea Vizurești și Văcărești, doi tineri, în vârstă de 19 și 21 de ani, în timp ce conduceau autovehicule, deși aveau suspendată exercitarea dreptului de a conduce.
Totodată, polițiștii au surprins în localitățile Odobești, Pătroaia Vale, Gherghești, Voinești și Bungetu, cinci bărbați, cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani, în timp ce conduceau autovehicule fără a poseda permis de conducere.
În cauză, în toate situațiile, polițiștii au întocmit dosare penale sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice.