Autor: Dâmboviţa Press

Inspectoratul de Jandarmi Județean „Mircea cel Bătrân” Dâmbovița a organizat ieri, 3 aprilie, o ședință aniversară dedicată Zilei Jandarmeriei Române, eveniment desfășurat în „Sala Roșie” a Universitatea Valahia din Târgoviște, în cadrul Centrul Internațional de Conferințe al Universității Valahia (Corpul K). Evenimentul a marcat împlinirea a 176 de ani de la momentul istoric în care domnitorul Grigore Alexandru Ghica a semnat, la 3 aprilie 1850, „Legiuirea pentru reformarea Corpului slujitorilor în jandarmi”, actul de naștere al Jandarmeriei Române. Ceremonia a debutat cu intonarea Imnului Național al României, urmată de evocarea momentelor importante din istoria Armei. Colonelul Mihai Matei a transmis…

Read More

Un nou contract de finanțare nerambursabilă a fost semnat astăzi, iar o altă unitate de învățământ din municipiul Târgoviște intră într-un amplu proces de modernizare. După aproape 50 de ani de la construire, sala de sport a Clubului Sportiv Școlar Târgoviște va fi reabilitată și eficientizată energetic printr-un proiect finanțat din fonduri europene. Contractul a fost semnat de primarul municipiului Târgoviște, alături de directorul Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia, Liviu Gabriel Mușat. La eveniment au participat și președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, prefectul județului Dâmbovița, Marian Tănase, precum și deputații Carmen Holban și Laurențiu Neculaescu. Pentru cei peste 700…

Read More

În această dimineață, în jurul orei 06:44, pompierii din cadrul Detașamentului Târgoviște au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu la o locuință din satul Valea Voievozilor, comuna Răzvad. La fața locului, echipajele au găsit focul manifestându-se la nivelul locuinței și al camerei centralei, pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați. Pentru stingerea incendiului, pompierii au acționat cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă și o autospecială SMURD. Incendiul a fost lichidat, iar echipajele continuă să acționeze pentru înlăturarea efectelor negative. O persoană de sex feminin, care a suferit un atac de panică, a fost…

Read More

Autoritățile din județul Dâmbovița vor fi mobilizate în număr mare la sfârșitul acestei săptămâni, pentru ca manifestările religioase și cultural-artistice prilejuite de Floriile Ortodoxe și Paștele Catolic să se desfășoare în condiții de siguranță. Jandarmii, prezenți la evenimente și în zonele turistice Jandarmii dâmbovițeni vor acționa în opt localități din județ, unde sunt programate evenimente publice. Sâmbătă, 4 aprilie, începând cu ora 20:00, aceștia vor asigura măsuri de ordine la slujbele religioase dedicate Paștelui Catolic, organizate în lăcașuri de cult din Târgoviște și Pucioasa. Duminică, 5 aprilie, jandarmii vor fi prezenți la manifestările „Târgul Anual de Florii” din comuna Voinești…

Read More

Jandarmii dâmbovițeni, în prima linie a solidarității: 13 litri de sânge donați pentru salvarea de vieți Gest impresionant de solidaritate din partea militarilor dâmbovițeni. Jandarmii din cadrul Inspectoratul de Jandarmi Județean Dâmbovița au demonstrat că misiunea lor nu se limitează doar la siguranța cetățenilor, ci continuă și prin implicare activă în acțiuni umanitare. În cadrul campaniei naționale „Donează sânge! Salvează o viață!”, desfășurată ieri și astăzi, 28 de jandarmi dâmbovițeni au răspuns apelului umanitar și au donat aproximativ 13 litri de sânge, contribuind astfel la salvarea unor vieți și la completarea rezervelor de sânge atât de necesare în unitățile medicale.…

Read More

Sportivii de la CS Târgoviște au obținut rezultate valoroase la ediția din acest an a Campionatului Național de Karate Interstiluri, competiție dedicată categoriilor minicadeți, cadeți, juniori, U21 și seniori, desfășurată în Sala Sporturilor din Mioveni. În urma evoluțiilor foarte bune, doi sportivi ai clubului târgoviștean au urcat pe podium, confirmând munca și pregătirea intensă coordonată de antrenorul Ionuț Munteanu. Erik Andrei a cucerit medalia de argint la kumite U21, categoria 60 kg, demonstrând determinare și tehnică într-o competiție extrem de puternică. Anastasya Andrei a obținut medalia de bronz la kumite junioare, categoria 66 kg, reușind o performanță importantă în fața…

Read More

Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteorologică valabilă pentru Județul Dâmbovița în intervalul 02 aprilie, ora 06:00 – 04 aprilie, ora 18:00, perioadă în care sunt așteptate intensificări ale vântului, ploi moderate cantitativ și ninsori la munte. Potrivit meteorologilor, joi, 2 aprilie, vântul va avea intensificări în sudul și sud-estul țării, inclusiv în județul Dâmbovița, iar vineri rafalele se vor resimți mai ales în zonele vestice. Începând din noaptea de vineri spre sâmbătă, vântul va sufla mai puternic în regiunile estice, cu viteze de 40 – 50 km/h, iar la munte rafalele vor ajunge la 70 – 80…

Read More

CSM-CSU Târgoviște a cedat la limită, pe teren propriu, în cea de-a doua semifinală a campionatului, în fața formației Sepsi SIC Sfântu Gheorghe, scor 65-66, după un meci extrem de echilibrat și disputat până în ultimele secunde. Partida a fost una tensionată, în care cele două echipe au alternat la conducere, iar finalul dramatic a ținut publicul cu sufletul la gură. Deși jucătoarele din Târgoviște au luptat până la capăt și au fost susținute de suporteri, echipa din Covasna a reușit să obțină victoria și să egaleze seria la 1-1. În ciuda înfrângerii, CSM-CSU Târgoviște rămâne în cursa pentru calificarea…

Read More

Inspectoratul de Jandarmi Județean Dâmbovița îi invită pe toți dâmbovițenii să participe vineri, 3 aprilie, între orele 12:00 – 14:00, la un eveniment special organizat cu ocazia Zilei Jandarmeriei Române, în parcarea Dâmbovița Mall. Evenimentul promite o întâlnire relaxată, interactivă și plină de surprize, dedicată atât copiilor, cât și adulților, oferind publicului ocazia de a descoperi mai îndeaproape activitatea jandarmilor și tehnica utilizată în misiunile zilnice. Cei prezenți vor avea parte de numeroase activități atractive: prezentarea tehnicii auto utilizate de jandarmi, expunerea echipamentelor și posibilitatea de a le vedea de aproape și chiar de a le proba, prezentarea ținutei militare,…

Read More

Suporterii AFC Chindia Târgoviște au motive de emoție înaintea unui nou duel important. Formația târgovișteană întâlnește joi seara pe CSA Steaua București, într-un meci care se anunță spectaculos și plin de miză. Partida va putea fi urmărită în direct la: Digi Sport 1, Prima Sport 1 Întâlnirea reprezintă un test important pentru Chindia, iar suporterii sunt așteptați să fie alături de echipă, fie din tribune, fie din fața televizoarelor. Emoții, ambiție și dorință de victorie — toate ingredientele unui meci care promite spectacol. Hai, Chindia!

Read More