De fiecare dată când trebuie să vorbesc la o zi solemnă, cu încărcătură istorică, reflexul este acela de a privi în trecut și de a lua aminte, de a citi ce s-a întâmplat în cartea de istorie a acestui popor și a încerca să respir același aer cu înaintașii mei. Sentimentul este copleșitor.Imensitatea unui spirit dârz pare că te acoperă și te provoacă. Atât de roșii sunt literele de sânge care au scris pagină cu pagină și rând cu rând din cartea neamului, încât toate evocările noastre de astăzi trebuie însoțite de cea mai curată umilință. Reperele unei țări sunt…
Autor: Dâmboviţa Press
Astăzi, 24.10.2019, primarul municipiului Târgoviște a semnat toate cele 5 contracte de executie de lucrari care vizeaza modernizarea si reabilitarea drumului de centura al Municipiului Targoviste. Noua strategie de contractare aplicata si impartirea in 5 loturi a proiectului a fost determinata de necesitatea de a se lucra simultan, de catre mai multi constructori, astfel incat investitia sa avanseze foarte rapid.Termenele de executie sunt cuprinse intre 6 si 12 luni (cazul loturilor care cuprind pasaje si poduri rutiere), iar lucrarile vor debuta in cateva zile.Tot astazi, am semnat si contractul de asociere dintre Municipiul Targoviste si Consiliul Judetean Dambovita, asociere prin…
Edilul municipiului Târgoviște, Cristian Stan a mers pe șantierul de la UM Gara Târgoviște unde au început în forță și lucrările privind amenajarea unui parc. Investiția va transforma radical o zonă inaccesibilă până acum într-un spațiu modern, cu multe zone verzi și facilități multiple de recreere. Alături de edilul Cristian Stan au mai fost viceprimarii municipiului Târgoviște,Monica Ilie și Cătălin Rădulescu și city managerul Gabriel Boriga. Valoarea totală a investiției este de 7.080.721,49 lei, din care: valoare eligibilă nerambursabilă din FEDR – 6.018.613,26 lei, valoare eligibilă nerambursabilă din bugetul național – 920.493,80 lei, iar valoarea cofinanțării eligibile a beneficiarului –…
S.C. Lucrări Drumuri şi Poduri Dâmboviţa S.A. organizează în data de 31.10.2019, ora 12:00, licitaţie competitivă având ca obiect achiziţie servicii de „întreţinere curentă a drumurilor judeţene pe timp de iarnă 2019-2020, LOT 1 – Zona Titu – Corbii Mari – Lunguleţu – Răcari, L=130,614 km şi LOT 2 – Zona I.L.Caragiale – Moreni – Valea Lungă – Răzvad, L=60,794 km”. Documentaţia de atribuire se poate obţine în format scris sau electronic în baza unei cereri depuse la secretariatul societăţii până la data de 29.10.2019. Ofertele se depun la sediul societăţii (secretariat) din Str. Lt. Stancu Ion, nr. 1, Târgovişte,…
Continua lucrarile la o alta investitie importanta pentru sistemul educational targovistean.Astfel, Grădiniţa nr. 8, „Raza de Soare”, cea mai mare gradinita din judetul Dambovita, face obiectul unui amplu proiect de reabilitare, modernizare, extindere şi echipare.Investitia, finantata din fonduri europene, are o valoare totala de 12.736.052,70 lei (inclusiv TVA) si presupune reabilitarea integrala a celor doua imobile existente, precum si construirea unei extinderi sub forma unei sali multifunctionale destinate desfasurarii activitatilor de educatie fizica, iar ocazional a serbarilor. Totodata, va fi amenajat un loc de joaca modern, se va reface spatiul verde si vor fi asigurate toate dotarile necesare functionarii unitatii…
Decernarea premiilor Galei Laureaţilor celei de-a 52-a ediţii a Crizantemei de Aur 2019, a debutat cu în prezenţa directorului artistic al Festivalului Naţional „Crizantema de aur”, Alina Mavrodin, secretarului de stat în Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale , Alexandru Pugna – preşedintele Juriului Interpretare, viceprimarilor municipiului Târgovişte, Monica Ilie şi Cătălin Rădulescu şi nu în ultimul rând a secretarului judeţului Dâmboviţa, Ivan Iavanoff. Trofeul Festivalului Naţionale de Romanţe „Crizantema de Aur” anul acesta a plecat la Bistriţa- Năsăud. Juriul l-a declarat câştigător pe Samuel Barani , spre satisfacţia publicului târgoviştean iubitor de romanţe. Tema din acest an a Festivalului „Crizantema de aur”…
Se lucreaza in paralel la două investitii importante, respectiv atat la proiectul de modernizare a stadionului “Eugen Popescu”, cat si la investitia ”Construire teren de fotbal cu gazon sintetic pentru antrenament”.📌 Cu privire la stadion, astazi se va turna cea de-a doua linie din structura fundatiei noii tribune, urmand ca de saptamana viitoare sa se treaca la etapa de punere in opera a elementelor superioare de fundatie, etapa care presupune inclusiv montarea buloanelor de fixare a structurii tribunei noi.📌 Cu privire la terenul de antrenament, obiectiv situat in imediata vecinatate a Complexului Turistic de Natatie Targoviste si realizat in parteneriat cu Federatia Romana…
Start lucrari si la proiectul „Modernizare si Reabilitare Cinematograful Independenta, municipiul Targoviste, judetul Dambovita!Investitia este realizata de catre Compania Nationala de Investitii, iar durata maxima de executie este de 15 luni.Astfel, in paralel cu lucrarile de la Piata Tricolorului, un alt obiectiv important din orasul nostru este modernizat.In plus, cel mai tarziu primavara viitoare, Parcul Mitropoliei si Piata Revolutiei vor face obiectul unor lucrari ample de reabilitare, iar zona centrala a municipiului Targoviste va fi de nerecunoscut.
Consiliul Local Municipal Târgovişte s-a reunit în şedinţă extraordinară. Pe ordinea de zi au fost cinci proiecte de hotărâre . Primele două proiecte au vizat : încetarea de drept a mandatului de consilier municipal Ciprian Oprescu şi validarea mandatului de consilier municipal al doamnei Iolanda Marinescu. Au fost prezenţi 16 consilieri municipali din 21. Ciprian Oprescu a renunţat la mandatul de consilier municipal pentru că în urma unui concurs susţinut , ocupă funcţia de director al Direcţiei Administrare Patrimoniu Public şi Privat (DAPPP) din cadrul Primăriei Tâgoviște. Iolanda Marinescu este cea care ocupă noul mandat de consilier municipal. În prezenţa…
S.C. Lucrări Drumuri şi Poduri Dâmboviţa S.A. organizează în data de 23.10.2019, ora 12:00, licitaţie competitivă având ca obiect achiziţie servicii de „întreţinere curentă a drumurilor judeţene pe timp de iarnă 2019-2020, LOT 1 – Zona Titu – Corbii Mari – Lunguleţu – Răcari, L=130,614 km şi LOT 2 – Zona I.L.Caragiale – Moreni – Valea Lungă – Răzvad, L=60,794 km”. Documentaţia de atribuire se poate obţine în format scris sau electronic în baza unei cereri depuse la secretariatul societăţii până la data de 21.10.2019. Ofertele se depun la sediul societăţii (secretariat) din Str. Lt. Stancu Ion, nr. 1, Târgovişte,…
