Ieri, în jurul orei 19:33, autoritățile au fost anunțate despre prezența unui urs în localitatea Iedera de Sus. Imediat, un echipaj SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Moreni s-a deplasat la fața locului pentru intervenție. Pentru siguranța locuitorilor, a fost transmis un mesaj de avertizare prin sistemul RO-Alert. Cetățenii sunt sfătuiți să evite orice contact cu animalul și să respecte recomandările autorităților pentru a preveni situații periculoase. Urmărește Dâmbovița PRESS și pe Google News Știri de ultima oră și AICI
Autor: Dâmboviţa Press
Un pas important în modernizarea infrastructurii educaționale din Titu a fost făcut: începând cu 24 iulie 2025, au demarat lucrările pentru racordarea noii creșe de pe strada Nouă la rețeaua de gaze naturale. Investiția este realizată de S.C. Distrigaz Sud Rețele S.A. pentru UAT Titu, iar execuția este asigurată de GAZ INSTAL PROIECT DÂMBOVIȚA. Lucrările se vor finaliza pe 25 iulie 2025, pregătind astfel unitatea modernă pentru recepționare și punerea în funcțiune. Racordarea la gaze naturale aduce confort și siguranță copiilor, dar și liniște părinților, care vor ști că micuții sunt îngrijiți într-un mediu prietenos și bine echipat. Aceasta este…
Spitalul Județean de Urgență Târgoviște va fi dotat cu aparatură medicală modernă, menită să îmbunătățească rapiditatea și precizia actului medical. În cadrul ședinței Consiliului Județean Dâmbovița de ieri, președintele Corneliu Ștefan a anunțat aprobarea achiziției unor echipamente performante, indispensabile pentru diagnostic și intervenții de urgență. Lista echipamentelor aprobate: „Investim în sănătate pentru că fiecare minut contează, mai ales în situații de urgență. Vrem ca dâmbovițenii să beneficieze de servicii medicale de calitate, chiar aici, în județul nostru”, a subliniat Corneliu Ștefan, președintele CJ Dâmbovița. Urmărește Dâmbovița PRESS și pe Google News Știri de ultima oră și AICI
De vineri, 25 iulie, Complexul Turistic de Natație din Târgoviște își redeschide porțile pentru public, după finalizarea lucrărilor de reparații la acoperișul Bazinului Olimpic. Pe lângă bazinul de înot, vor fi din nou accesibile și sălile de fitness, dar și zona de saună, oferind condiții optime pentru mișcare, relaxare și antrenamente de performanță. „Suntem pregătiți să primim publicul într-un mediu modern, sigur și confortabil. Bazinul, sala de fitness și sauna sunt complet funcționale și îi așteptăm pe târgovișteni să revină la sport și sănătate”, au transmis reprezentanții complexului. Urmărește Dâmbovița PRESS și pe Google News Știri de ultima oră și AICI
Chindia renaște, iar suporterii sunt așteptați să fie parte din povestea noului campionat! Clubul târgoviștean a anunțat lansarea abonamentelor pentru sezonul competițional 2025, valabile și în meciurile din Cupa României, cu pachete atractive care includ tricouri oficiale sau eșarfe în culorile echipei. Tipuri de abonamente și prețuri: Copiii sub 7 ani au acces gratuit la meciuri dacă sunt însoțiți de un adult cu bilet sau abonament (un bilet adult + un copil <7 ani). Abonamentele pot fi achiziționate online aici: 👉 https://tinyurl.com/AbonamenteChindia2025 Chindia contează pe suporteri! „Vrem să avem stadionul plin și o atmosferă de neuitat la fiecare meci. Avem nevoie de voi să ne…
Polițiștii Biroului Rutier Dâmbovița au fost solicitați să intervină în comuna Raciu, după producerea unui accident rutier pe strada Școlii. Potrivit cercetărilor preliminare, un minor de 14 ani, din Raciu, aflat la volanul unui ATV, ar fi pierdut controlul direcției și a părăsit partea carosabilă, ajungând într-un șanț betonat. În urma impactului, adolescentul a fost rănit și transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Verificările polițiștilor au arătat că ATV-ul i-ar fi fost încredințat de un tânăr de 24 de ani, deși acesta știa că minorul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. A fost întocmit un dosar penal pentru:vătămare…
Județul Dâmbovița se află sub avertizare meteorologică Cod Portocaliu de caniculă, valabilă în intervalul 25 iulie, ora 10:00 – 26 iulie, ora 10:00. Meteorologii anunță temperaturi sufocante, cu valori maxime între 37 și 39°C, iar pe timpul nopții termometrele nu vor coborî sub 20–22°C, caracterizând o noapte tropicală. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități, ceea ce înseamnă un disconfort termic accentuat pentru populație. RECOMANDĂRI PENTRU POPULAȚIE: Autoritățile îi sfătuiesc pe dâmbovițeni: În cazul simptomelor de insolație (greață, amețeli, dureri de cap), trebuie apelat de urgență 112. RISC RIDICAT DE INCENDII Pe fondul temperaturilor extreme, există un pericol crescut de incendii de vegetație. Autoritățile avertizează…
O crimă teribilă a avut loc azi-noapte în Târgoviște, în apropierea Școlii nr. 9. Un adolescent de doar 15 ani l-a atacat cu un cuțit pe un bărbat de 32 de ani, lovindu-l de zeci de ori în piept. Victima, din Târgoviște, a murit în drum spre spital, în ciuda eforturilor medicilor. Zona a fost imediat împânzită de trupele speciale -mascații și mai multe echipaje de poliție, iar criminaliștii au ridicat probe. Anchetatorii încearcă acum să afle ce a declanșat atacul șocant. Urmărește Dâmbovița PRESS și pe Google News Știri de ultima oră și AICI
Complexul Turistic de Natație din Târgoviște pregătește un weekend plin de energie și distracție pentru locuitorii orașului și nu numai! Vineri și sâmbătă, arena de lângă bazin va fi invadată de tone de spumă și voie bună, în cadrul celui mai așteptat eveniment de vară – Spuma Party. Organizatorii promit un vibe unic și o atmosferă incendiară, perfectă pentru a evada din cotidian și a petrece timp de calitate alături de prieteni sau familie. Accesul este deschis tuturor celor dornici să simtă #LitoralulDeAcasă, chiar în inima Târgoviștei. Evenimentul va respecta toate măsurile de siguranță, pentru ca distracția să fie și…
James Gunn reimaginează legenda celui mai iubit supererou din lume – cu acțiune spectaculoasă, emoție pură și un strop de umor marca DC Studios! Astăzi, 24 iulie, ora 19:00, doar la Cinema Independența, Târgoviște Un Superman care crede în bunătatea umană… și e gata să salveze lumea încă o dată! Rezervă-ți locul acum și trăiește legenda pe marele ecran! Urmărește Dâmbovița PRESS și pe Google News Știri de ultima oră și AICI
