Îți dorești să faci următorul pas în carieră, să îți aprofundezi cunoștințele și să obții o calificare care să îți deschidă noi oportunități profesionale? Universitatea Valahia din Târgoviște îți oferă șansa de a urma un program de master într-un mediu academic modern, orientat spre performanță, cercetare și formarea specialiștilor de mâine. Prin oferta educațională pentru studiile universitare de master, Universitatea Valahia pune la dispoziția absolvenților de licență programe de studiu adaptate cerințelor actuale ale pieței muncii, susținute de cadre didactice cu experiență, laboratoare moderne și parteneriate cu instituții și companii din țară și din străinătate. Facultatea de Ingineria Mediului și…
Autor: Dâmboviţa Press
Senatorul AUR de Dâmbovița, Ciprian Constantin Iacob, anunță că perioada vacanței parlamentare va fi dedicată întâlnirilor cu cetățenii din județe, susținând că dialogul direct cu oamenii rămâne o prioritate pentru formațiunea politică. Potrivit parlamentarului, în lunile iulie și august, reprezentanții AUR vor desfășura vizite în comunitățile locale pentru a discuta cu cetățenii despre problemele cu care se confruntă și pentru a identifica soluții care să poată fi transformate în inițiative legislative. „AUR nu intră în vacanță: în lunile iulie și august vom fi în județe, în mijlocul românilor, pentru dialog direct, soluții concrete și inițiative legislative pornite din realitatea comunităților…
Tenismenul Matei Bucura, legitimat la Clubul Sportiv Târgoviște, a reușit o nouă performanță remarcabilă, cucerind locul al doilea la Cupa Elite, competiție desfășurată la București în ultimele zile ale lunii iunie, în condiții de caniculă extremă. Sportivul pregătit de antrenorul Florin Râpeanu a avut un parcurs impresionant până în ultimul act al competiției, demonstrând un tenis de calitate și o formă sportivă excelentă. În primul tur, Matei l-a învins pe Arsenie Ghițoi (Al Body) cu scorul de 6-4, 6-2, iar în faza următoare a trecut de Nicolae Geantă (Daimon Sport Club), după retragerea adversarului. În semifinale, tenismenul târgoviștean a confirmat…
Autoritățile din Târgoviște continuă în ritm susținut acțiunile de înlăturare a efectelor produse de furtuna violentă de Cod Roșu, care a afectat municipiul. Echipele din teren intervin fără întrerupere pentru degajarea căilor de circulație, îndepărtarea arborilor căzuți și curățarea zonelor afectate. Până în prezent, au fost finalizate sau sunt în desfășurare peste 250 de intervenții, acestea vizând mai mult de 85 de zone și artere importante din municipiu. Printre acestea se numără și ample acțiuni de curățenie și măturat în cartierele Micro 6, Micro 8, Micro 9, Micro 11, Micro 12, precum și pe Aleea Trandafirilor. Pentru gestionarea situației a…
Urban Titu a dat startul pregătirilor pentru noul sezon competițional. Reunirea lotului a avut loc la baza sportivă de la Hagioaica, unde noul antrenor, Adrian Bogoi, a condus primul antrenament al verii. Ședința de pregătire a fost una de reacomodare la efort, după pauza competițională, marcând începutul unei noi etape pentru formația din Titu. Staff-ul tehnic și conducerea clubului își propun ca, prin perioada de pregătire, echipa să ajungă la un nivel optim înaintea debutului în noul campionat. În următoarele săptămâni, Urban Titu va desfășura antrenamente zilnice și va disputa șapte meciuri amicale, menite să ofere staff-ului posibilitatea de a…
Zeci de ore fără curent, gospodării lăsate în întuneric, oameni disperați și un distribuitor de energie depășit de situație. Acesta este tabloul sumbru descris de primarul orașului Răcari, Marius Florin Caraveteanu, care lansează unul dintre cele mai dure mesaje la adresa celor responsabili de infrastructura energetică. Edilul spune că telefoanele nu mai contenesc, iar întrebarea pe care o aude de sute de ori – „Când vine curentul?” – este una la care nimeni nu poate oferi un răspuns sigur. În spatele fiecărei ore de așteptare sunt familii fără lumină, fără apă, fără posibilitatea de a-și desfășura activitățile normale. Primarul susține…
Județul Dâmbovița se află, alături de Oltenia, Muntenia, sudul Banatului și zonele montane, sub incidența unei atenționări meteorologice Cod Galben emisă de meteorologi, valabilă în intervalul 1 iulie, ora 12:00 – 2 iulie, ora 10:00. Potrivit prognozei, în acest interval vor fi perioade de instabilitate atmosferică accentuată, manifestate prin averse torențiale, descărcări electrice frecvente, intensificări ale vântului cu rafale de 50–70 km/h, iar izolat pot apărea vijelii și căderi de grindină de mici și medii dimensiuni (1–4 cm). În intervale scurte de timp, cantitățile de apă pot ajunge la 15–25 l/mp, iar pe arii restrânse pot depăși 30–40 l/mp, existând…
Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște informează publicul că, în zilele de 4 și 12 iulie 2026, accesul la Muzeul „Vasile Blendea” se va face exclusiv pe bază de programare. Persoanele care doresc să viziteze muzeul în aceste două zile sunt rugate să își programeze vizita în prealabil, apelând numărul de telefon 0245.613.946. Reprezentanții Complexului Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște le mulțumesc vizitatorilor pentru înțelegere și recomandă efectuarea programării din timp, pentru o bună organizare a accesului în muzeu.
Universitatea „Valahia” din Târgoviște continuă admiterea pentru anul universitar 2026-2027, iar candidații au la dispoziție o ofertă educațională diversificată, cu sute de locuri finanțate de la buget și cu taxă, în cadrul sesiunii de admitere din luna iulie. Pe lângă locurile obișnuite, Ministerul Educației a alocat și locuri speciale pentru anumite categorii de candidați: Facultățile și specializările disponibile Facultatea de Drept și Științe Administrative Facultatea de Științe Economice Candidații pot opta pentru specializări precum: Facultatea de Științe Politice, Litere și Comunicare Facultatea de Inginerie Electrică, Electronică și Tehnologia Informației Oferta include programe precum: Facultatea de Ingineria Materialelor și Mecanică Facultatea…
Intervenție dramatică : pompierii au înaintat prin ape până la brâu într-un pasaj complet inundat Noaptea trecută, Bucureștiul a fost lovit de ploi torențiale care au transformat unele zone în adevărate capcane de apă. Într-un pasaj rutier, mai multe autoturisme au rămas complet acoperite de ape, iar fiecare minut a contat. În mijlocul acestor condiții extreme, pompierii ISU București-Ilfov au intrat în forță în zona inundată, înaintând prin apă până la brâu, cu vizibilitate redusă și risc constant, pentru a verifica fiecare mașină în parte. Fiecare pas a însemnat incertitudine. Fiecare autoturism verificat a însemnat o posibilă viață salvată sau…
