Primăria municipiului Târgoviște a prezentat primele imagini de proiect ale viitorului aqua-park interior care va fi construit în cadrul Complexului Turistic de Natație. Noua investiție promite să transforme locația într-o destinație de top la nivel național. Pe lângă zona interioară, ce va putea fi utilizată și în sezonul rece, proiectul mai cuprinde: „Ne dorim ca acest complex să devină o destinație de vacanță de prim plan în România, nu doar la nivel regional”, transmit reprezentanții administrației locale. Investiția este susținută din fonduri europene, cu sprijinul Agenției de Dezvoltare Regională Sud-Muntenia. Urmărește Dâmbovița PRESS și pe Google News Știri de ultima oră și AICI
Autor: Dâmboviţa Press
Biblioteca Județeană „Ion Heliade Rădulescu” Dâmbovița – Filiala pentru Copii a găzduit astăzi o întâlnire specială, în cadrul proiectului „Aventuri în căsuța poveștilor”. Beneficiarii Centrului de Zi pentru Copii cu Autism și Sindrom Down „Sfânta Maria” au fost oaspeții bibliotecii, transformând ziua într-o adevărată sărbătoare a prieteniei. Copiii au descoperit universul cărților prin jocuri, activități interactive și momente de socializare, totul într-o atmosferă de entuziasm și bucurie. „A fost o zi plină de emoție, zâmbete și energie pozitivă”, transmit reprezentanții bibliotecii. Gazdele au subliniat că astfel de inițiative promovează incluziunea și solidaritatea, oferind copiilor experiențe care îi ajută să se…
Dimineața debutează cu ploaie slabă, iar la primele ore temperaturile oscilează între 15 °C și 17 °C.Zonele centrale ale zilei vor aduce averse intermitente. Între orele 11:00 și 15:00, mercurul urcă spre 19–21 °C, dar ploaia va face apariția pe alocuri.După-amiaza târzie aduce ameliorări: cerul devine mai puțin încărcat, iar temperatura maximă atinge cca. 22 °C. Seara va fi plăcută și tot mai limpede: între 20–22 °C în jurul orei 20:00, iar spre noapte valorile vor scădea ușor, până la aproximativ 17–18 °C. Recomandări utile pentru ziua de azi: Urmărește Dâmbovița PRESS și pe Google News Știri de ultima oră și AICI
Înscrieri la Palatul Copiilor Târgoviște pentru anul școlar 2025–2026
Pe DN 61, în localitatea Greci, comuna Petrești, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate două autovehicule și o utilitară staționată. Potrivit polițiștilor din cadrul Poliției Orașului Găești, un bărbat de 69 de ani, din comuna Petrești, în timp ce conducea un autoturism, a intrat în coliziune cu o autoutilitară condusă de un bărbat de 52 de ani, din județul Giurgiu. Impactul a proiectat utilitara într-un alt vehicul, aflat în afara părții carosabile. În urma accidentului, șoferul de 52 de ani a fost rănit și transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Testările cu aparatul etilotest au…
Universitatea „Valahia” din Târgoviște oferă o nouă oportunitate pentru absolvenții care nu au reușit să se înscrie în vară sau care doresc să își continue studiile. Instituția organizează sesiunea de admitere septembrie 2025, cu înscrieri online pentru toate ciclurile de învățământ. Calendarul admiterii: Toate detaliile privind specializările, metodologia și procedura de înscriere pot fi consultate pe site-ul oficial al universității: https://admitere.valahia.ro/ Reprezentanții instituției transmit că această sesiune reprezintă o șansă pentru tinerii absolvenți să înceapă o nouă etapă în viața academică, într-un mediu universitar modern, cu programe adaptate cerințelor pieței muncii. Urmărește Dâmbovița PRESS și pe Google News Știri de ultima oră și AICI
Astazi, 22 august, de la ora 11:00, Cinema Independența din Târgoviște îi așteaptă pe cei mici și pe părinții lor la o proiecție deosebită: „Katak, Beluga Curajoasă”, o animație plină de emoție și aventură. Filmul spune povestea lui Katak, o belugă mică și gri, diferită de prietenii săi care au crescut și au devenit mari și albi. Deși se simte altfel, curajul și inima sa mare îl poartă într-o călătorie plină de descoperiri, prietenie și emoții. Evenimentul este parte din programul cinematografului târgoviștean dedicat filmelor de familie, iar organizatorii promit o experiență de neuitat pe #MegaEcran, cu multă culoare, aventură și…
Guvernul României a aprobat ieri, la propunerea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii (MTI), o serie de acte normative dedicate dezvoltării infrastructurii naționale și creșterii siguranței rutiere. Unul dintre proiectele vizate este modernizarea drumului național DN 71, pe sectorul Pucioasa–Fieni, pentru care se declanșează procedurile de expropriere. Măsura este considerată crucială pentru fluidizarea traficului și reducerea ambuteiajelor din zonă, oferind totodată condiții mai bune de acces pentru locuitorii și investitorii din regiune. Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Ciprian Șerban, a evidențiat importanța proiectului, subliniind că investiția va sprijini dezvoltarea economică a județului Dâmbovița și va îmbunătăți mobilitatea rutieră pe una dintre cele mai circulate artere.…
Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a transmis un mesaj de apreciere pentru angajații Direcției de Salubritate, subliniind rolul esențial pe care aceștia îl au în păstrarea orașului curat și prietenos. „Nu își iau scutire medicală la efort, nu suferă de boli închipuite, sunt mereu în prima linie și, cu demnitate și responsabilitate, fac exact acele munci de care cei mai mulți fug! Vară sau iarnă, caniculă sau îngheț, noapte sau zi, sunt pe stradă!”, a transmis edilul. Edilul a subliniat că, indiferent de condițiile meteo, salariații Direcției de Salubritate își fac datoria pentru comunitate, având o contribuție importantă la…
Chindia Târgoviște revine pe teren în acest final de săptămână, într-un nou duel al Ligii a II-a. Duminică, 24 august, va întâlni în deplasare pe Olimpia Satu Mare. Partida se va disputa de la ora 12:00 și va fi transmisă în direct pe canalele Digi Sport 1 și Prima Sport 1, oferind astfel posibilitatea tuturor suporterilor să fie alături de echipa roș-albastră, chiar și de la distanță. Pentru Chindia, meciul de la Satu Mare reprezintă o nouă șansă de a confirma începutul bun de sezon și de a aduce puncte importante în clasament. Suporterii târgovișteni sunt așteptați să susțină echipa,…
