CJ Dâmbovița a semnat contractul de finanțare pentru proiectul ce vizează “Conservarea, restaurarea, valorificarea clădirii Fosta Școală de Cavalerie
Browsing: CJ Dâmboviţa
Ședință extraordinară la CJ Dâmbovița, miercuri, 07.07.2021, ora 14:00, pe ordinea de zi sunt 12 proiecte de hotărâre
SE SOLICITĂ mobilizare maximă pentru Podul peste râul Argeș, km 31+040, la Ungureni, Corbii Mari, chiar președintele CJ, Corneliu Ștefan, a cerut constructorului, să mobilizeze
CJ Dâmbovița, partener la Bursa Locurilor de Muncă, administratorul public al județului, Cristian Avanu, a participat astăzi, 2 iulie 2021, la Bursa Locurilor de Muncă
S-a semnat contractul prin care deșeurile menajere vor fi colectate selectiv de la 1 IANUARIE 2022, în județul Dâmbovița
Președintele Consiliului Județean Dâmbovița (CJD), Corneliu Ștefan, a avut astăzi, 1 iulie 2021, o întâlnire cu reprezentanţii constructorilor care desfăşoară…
Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, vă invită, începând de vineri, 2 iulie 2021, până duminică,…
„Vasile Stoica, mare dipomat și om de cultură”, expoziție la Muzeul de Istorie, Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște
La Târgoviște a fost sărbătorit astăzi, 26 iunie 2021, Drapelul Național, în cadrul unei manifestări cu caracter evocator, la care…
Prin Programul Județean de Dezvoltare Locală, cel mai ambițios plan de dezvoltare a tuturor localităților dâmbovițene, s-au semnat primele contracte…
