Polițiștii Serviciului Rutier și ai Secției nr. 5 Poliție Rurală Voinești au întocmit dosare penale pentru două cazuri de conducere…
Browsing: Știri
În noaptea de 20 iulie, în jurul orei 01:00, poliția a fost sesizată despre un accident rutier soldat cu decesul…
În această dimineață, în jurul orei 04:17, pompierii dâmbovițeni au fost solicitați să intervină de urgență pentru stingerea unui incendiu…
Un plan ingenios, dar ilegal, pus la cale de un deținut dintr-un penitenciar din județul Dâmbovița, a fost dejucat de…
Noaptea trecută, în jurul orei 22:17, a fost semnalată prezența unui urs în comuna Mănești, satul Drăgăești, fapt ce a declanșat mobilizarea autorităților locale și…
Un accident grav a blocat complet traficul ieri pe Drumul Național 72, în localitatea Șuța Seacă din județul Dâmbovița. Cinci autoturisme…
Pompierii dâmbovițeni au intervenit la un carambol produs pe autostrada A1, în dreptul kilometrului 76. La intervenție au participat Detașamentul…
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești, în colaborare cu cei ai Secției Nr. 8 Poliție Rurală Valea Mare, Secției Nr.…
Incendii de vegetație în lanț, în Dâmbovița! Echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Basarab I” Dâmbovița au fost solicitate ieri să intervină…
Vineri seara, în jurul orei 21:47, localnicii din comuna Moroeni au fost surprinși de apariția a doi urși în apropierea…
