Cinematograful „Independența” se deschide pentru noi spectacole și filme, de Zilele Cetății Târgoviște, chiar primarul Cristian Daniel Stan a făcut anunțul.
Autorităţile anunţă că în curând ne vom putea bucura de filme în Cinematograful „Independența” care a fost prins într-un amplu proiect de modernizare și reabilitare, o investiție de aproximativ 8 milioane de lei, finanțată prin Compania Națională de Investiții și realizată de Primăria Târgoviște, iar odată cu finalizarea investiției, Cinematograful devine o sală multifuncțională modernă, cu aproximativ 500 de locuri și o acustică deosebită.

” În această după-amiază, am făcut o vizită la Cinematograful „Independența”.După o perioadă în care, pe fondul unor proceduri derulate între Compania Națională de Investiții și constructor, proiectul a fost întârziat, în sfârșit investiția a intrat în linie dreaptă. Astfel, se fac ultimele retușuri, concomitent cu realizarea curățeniei generale, intenția noastră fiind ca cinematograful să fie recepționat cu prilejul Zilelor Cetății din acest an.

Ca și concluzie de ansamblu, dincolo de întârzierea menționată, puține lucruri pot fi reproșate în legătură cu această investiție prin care o construcție emblematica a orașului nostru, care devenise o ruină, este transformată într-un obiectiv modern, cu multiple funcționalități” a afirmat primarul Cristian Daniel Stan