CODURI GALBENE DE VÂNT PUTERNIC,PLOI ȘI NINSORI ÎN JUDEȚUL DÂMBOVIȚA

Coduri Galbene de vânt puternic, ploi și ninsori, inclusiv, în județul Dâmbovița, potrivit meteorologilor.

INFORMARE METEOROLOGICĂ

Interval de valabilitate: 30 noiembrie, ora 10 – 01 decembrie, ora 20
Fenomene vizate: intensificări temporare ale vântului, precipitații moderate cantitativ sub formă de ploaie, lapoviță și ninsoare

 În intervalul menționat, temporar, vântul va avea intensificări în toate regiunile, cu viteze la rafală cuprinse în general între 50 și 60 km/h și vor fi precipitații pe arii restrânse moderate cantitativ.
 În sud-estul și sudul extrem al țării, pe parcursul zilei de marți (30 noiembrie) vor fi precipitații sub formă de ploaie, lapoviță și pe arii restrânse ninsoare.
La munte va ninge, iar în regiunile intracarpatice în cursul nopții de marți spre miercuri (30 noiembrie/01 decembrie) local vor predomina ninsorile și pe alocuri se va depune strat de zăpadă.

MESAJ 1
AVERTIZARE METEOROLOGICĂ

Interval de valabilitate: 30 noiembrie, ora 10 – 30 noiembrie, ora 20
Fenomene vizate: intensificări ale vântului
Zone afectate: Dobrogea, sud-vestul Olteniei, în Carpații Meridionali și de Curbură la altitudini de peste 1500 m

În intervalul menționat, în Dobrogea, precum și în vestul și sud-vestul Olteniei vântul va avea intensificări, cu rafale cuprinse între 55 și 75 km/h.
Intensificări ale vântului vor fi și la altitudini de peste 1500 m în Carpații Meridonali și de Curbură, cu viteze ce vor depăși 75…85 km/h și va ninge.


MESAJ 2
AVERTIZARE METEOROLOGICĂ

COD GALBEN

Interval de valabilitate: 30 noiembrie, ora 20 – 01 decembrie, ora 16
Fenomene vizate: intensificări ale vântului și ninsori
Zone afectate: conform textului și hărții 

 În intervalul menționat, în zona montană și submontană va ninge, se va depune strat de zăpadă, iar vântul va avea intensificări cu viteze cuprinse în general între 55 și 65 km/h. La altitudini de peste 1700 m, rafalele vor depăși 85…95 km/h, viscolind ninsoarea.

Până în dimineața zilei de 01 decembrie, astfel de fenomene se vor semnala și în regiunile nord-vestice.

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie se vor actualiza prezentele mesaje.

leave a reply