ComunaVulcana Pandele ia parte la evenimentul „Noaptea Muzeelor la Sate”, administrația locală condusă de primarul Radu Vasile , Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, vă aşteaptă sâmbătă, 2 septembrie 2023, între orele 18:00 – 00:00, la evenimentul cultural Noaptea Muzeelor la Sate, să descoperiți Casa Atelier „Gabriel Popescu” din Vulcana Pandele într-un mod inedit, făcând o plimbare nocturnă prin istoria gravurii românești.
![](https://www.dambovitapress.ro/wp-content/uploads/2023/09/vulcana-576x1024.jpg)
Primul gravor român de vocație care s-a consacrat în exclusivitate unei arte dificile și prea puțin apreciate a fost Gabriel Popescu. S-a născut în localitatea Gura Vulcănii, județul Dâmbovița, în anul 1866, cu puțin timp înainte ca viitorul rege Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen să accepte urcarea ca domn pe tronul Principatelor Unite Române. Destinul îi va întâlni, căci tânărul artist va beneficia de o bursă din partea Casei Regale spre a-și desăvârși măiestria la Paris, iar peste timp gravorul va realiza o memorabilă lucrare cu portretul Majestății Sale, imprimată tot la Paris. Atelier și locuință pentru artist și familia sa, casa a fost realizată împreună cu arhitectul Alexandre Clavel, prietenul gravorului, în anul 1905. Gabriel Popescu a supravegheat îndeaproape construcția casei amplasate pe o colină retrasă de la ulița satului, înconjurată de livadă, cu un atelier de lucru generos, prevăzut cu luminator.
Locuința cuprinde parter din zidărie de cărămidă și etajul din lemn, parterul fiind destinat bucătăriei, sufrageriei și unui vestibul. Pe o scară interioară din lemn se urcă la etaj. Dintr-un mic hol, se deschid două spații, atelierul și dormitorul, cea de-a treia ușă făcând trecerea spre terasa ce mărginea dormitorul artistului. Din 1906, anul căsătoriei și instalării la Vulcana cu soția sa, Marthe Canazin, Gabriel Popescu a locuit și a creat în acest spațiu binecuvântat. După trecerea sa în neființă, în 1937, casa a rămas în posesia familiei. Urmașii săi au înnobilat memoria marelui gravor printr-o generoasă donație, în anul 1969. Peste numai câțiva ani, în 1972, spațiul a fost pregătit și deschis pentru vizitare, luând ființă Muzeul „Casa atelier Gabriel Popescu”. În ultimele decenii ale secolului trecut, clădirea muzeului a suferit avarieri grave, rezultat mai ales al umezelii, ajungându-se la retragerea patrimoniului expozițional și închiderea muzeului.
Muzeul a beneficiat de o amplă intervenție de restaurare, modernizare și punere în valoare.
Urmărește Dâmbovița PRESS și pe Google News