Concursul național de prevenire a violenței în mediul școlar „Ia atitudine, spune Stop violenței!”, a fost lansat de Ministerul Educației – România împreună cu Direcția pentru Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, și este la prima ediție.
Manifestările violente din mediul școlar sunt o realitate. Numărul lor ar putea fi, însă, mult redus, printr-o mai mare disponibilitate a tuturor adulților implicați în educarea copiilor de a le aborda cu seriozitatea pe care ele o implică, date fiind urmările pe termen lung pe care le pot avea.
Vă încurajăm să implicați elevii din școlile dumneavoastră în activitățile proiectului! Ele înseamnă pași importanți în:
– familiarizarea elevilor cu noțiunile de violență școlară, bullying, precum și cu urmările negative pe care aceste fenomene le au asupra dezvoltării psihologice a tuturor celor implicați
-formarea și dezvoltarea comportamentelor nonviolente
– consolidarea relației de colaborare între unitățile de învățământ preuniversitar și birourile de siguranță școlară
– Împreună reducem violența din mediul școlar!
Informațiile privind proiectul, precum și regulamentul concursului au fost transmise Inspectoratelor Școlare Județene/Inspectoratului Școlar al Municipiului București.
Urmărește Dâmbovița PRESS și pe Google News