Teatrul „Tony Bulandra” din Târgoviște își extinde prezența internațională! În perioada septembrie–decembrie 2026, instituția târgovișteană pornește într-un amplu parcurs european și internațional, care va include spectacole, întâlniri profesionale, schimburi culturale și noi colaborări.
Din Italia până în Armenia, din Macedonia de Nord până în Tunisia și Algeria, producțiile teatrului vor ajunge pe scene din mai multe țări, într-un demers care consolidează poziția Târgoviștei pe harta culturală internațională.
Traseul va lega România, Italia, Turcia, Macedonia de Nord, Armenia, Republica Moldova, Tunisia și Algeria, continuând direcția de deschidere către diversitate culturală construită la Târgoviște prin Festivalul Artelor Spectacolului BABEL.
Dacă, an de an, BABEL aduce la Târgoviște artiști și spectacole din întreaga lume, acum este rândul Teatrului „Tony Bulandra” să ducă mai departe, peste granițe, energia și spiritul acestui festival.
Dincolo de spectacole, turneele internaționale înseamnă și întâlniri între artiști, schimburi de experiență, proiecte comune și oportunități pentru noi parteneriate. Este o călătorie culturală prin care scena târgovișteană devine parte dintr-un dialog internațional tot mai amplu. După ce BABEL aduce lumea la Târgoviște, Teatrul „Tony Bulandra” duce Târgoviștea către lume.
Pentru că arta nu se oprește la granițe, iar teatrul are puterea de a apropia oameni, culturi și comunități.


