Continuă proiectul de modernizare, pe fonduri europene, a sistemului de iluminat public din municipiul Târgovişte

Spread the love

„Continuă proiectul de modernizare, pe fonduri europene, a sistemului de iluminat public din municipiul Târgovişte, în acest moment fiind deja montate aproximativ 1000 de aparate de iluminat noi!
Prin această investiţie, se realizează reabilitarea şi modernizarea sistemului de iluminat public stradal prin montarea a 3137 de aparate de iluminat bazate pe tehnologia LED şi implementarea unor sisteme de alimentare cu panouri fotovoltaice pentru trecerile de pietoni, care vor funcţiona şi pe baza senzorilor de mişcare; aceştia vor comanda creşterea fluxului luminos al aparatelor în momentul în care persoane se angajează în traversarea trecerii de pietoni”, a precizat primarul Cristian Stan.

Proiectul mai presupune dezvoltarea unui sistem de management prin telegestiune, care va asigura urmărirea de la distanţă a iluminatului (prin dispecerat) şi va permite controlul unitar al sistemului de iluminat, precum şi controlul individual sau în grup al punctelor luminoase; sistematizarea iluminatului în funcţie de puteri şi tipuri de aparate; suplimentarea reţelei de iluminat public, acolo unde este cazul.
Prin implementarea proiectului, autorităţile estimează că se va produce o scădere a valorii facturii la energia electrică aferentă iluminatului public de aproximativ 60%, costurile de întreţinere a reţelei fiind de asemenea mult mai reduse.
Durata de execuţie este de cel mult 12 luni, iar valoarea totală a investiţiei este de aproximativ 22.000.000 lei.

leave a reply

error: