Corneliu Ștefan, președintele CJ Dâmbovița, alături de credincioși la Mănăstirea Nucet de Izvorul Tămăduirii.
Sărbătoarea Izvorului Tămăduirii a adunat, ca în fiecare an, sute de credincioși din întreg județul la Mănăstirea Nucet, unul dintre cele mai importante lăcașuri de cult din Dâmbovița. La eveniment a participat și președintele Consiliului Județean, Corneliu Ștefan, care a subliniat importanța acestei zile cu profundă însemnătate spirituală.
„Ca în fiecare an, cu binecuvântarea Înaltpreasfinției Sale Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, am luat parte, alături de credincioși din tot județul, la slujba oficiată la Mănăstirea Nucet cu prilejul sărbătorii Izvorul Tămăduirii – o zi cu profundă încărcătură spirituală pentru toți creștinii ortodocși”, a declarat Corneliu Ștefan.




Acesta a transmis și un mesaj de reflecție și comuniune: „Astfel de momente ne reamintesc să ne oprim din agitația de zi cu zi, să ne rugăm și să ne bucurăm de lucrurile care contează cu adevărat: sănătate, liniște, credință și sprijinul celor dragi. În rugăciune și comuniune ne regăsim echilibrul, iar în credință – forța de a merge mai departe, împreună, cu încredere și speranță.”
Sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, celebrată în prima vineri după Paști, aduce an de an în prim-plan credința, tradiția și speranța în puterea vindecătoare a rugăciunii și a apei sfințite.