Sportivii de la CS Târgoviște au avut o evoluție foarte bună la ediția din acest an a Cupei Asociației Județene de Karate Dâmbovița, reușind să urce de cinci ori pe podiumul de premiere.
Competiția s-a desfășurat sâmbătă, 25 aprilie, în sala de sport din comuna Răzvad, și a reunit aproximativ 140 de sportivi de la 8 cluburi afiliate Federației Române de Karate, într-un concurs cu un nivel ridicat de dificultate.
Pregătiți de antrenorul Ionuț Munteanu, sportivii târgovișteni au demonstrat disciplină, ambiție și valoare în probele de kumite și kata.
În proba de kumite, Ianis Constantinescu și Remus Constantinescu au obținut locul 1, în timp ce Andrei Zagoneanu a urcat pe treapta a doua a podiumului. La kata, Jessica Andrei și Andrei Zagoneanu au încheiat competiția pe locul 3, iar Dragoș Ancuța a terminat pe locul 5 la kumite.
Rezultatele confirmă nivelul ridicat de pregătire al sportivilor de la CS Târgoviște, precum și munca susținută a staff-ului tehnic, într-o competiție care a adus la start numeroase cluburi din județ, printre care Petrom Flacără Moreni, Sankido Găești, Sankido Titu, Koryo Dragomirești, MSC Târgoviște, Yama Sport Club Târgoviște, Onmyodo Răzvad și Tora Sport Club Târgoviște.
Evenimentul a oferit un spectacol sportiv de calitate și a reprezentat o importantă oportunitate de afirmare pentru tinerii karateka din județ.

