Dâmbovița sub COD GALBEN de vijelii,grindină și descărcări electrice

După câteva zile în care  soarele și-a spus cuvântul, se întorc ploile,vijeliile și grindina. Nu este  ocolit nici  județul Dâmbovița.

În intervalul 28 iunie, ora 10:00 – 29 iunie, ora 10:00, în zona de nord a județului Dâmbovița sunt anunțate descărcări electrice, averse torențiale, grindină și vijelii. Cantitățile de apă vor depăși 20…25 l/mp și pe arii restrânse 40 l/mp.

Iar de luni, 29 iunie, ora 10:00 și până marți, 30 iunie, ora 10:00, în întreg județul Dâmbovița, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, grindină și vijelii. Cantitățile de apă vor depăși 20…25 l/mp și pe arii restrânse 40…60 l/mp.

Notă: Disconfortul termic va fi ridicat, iar mai ales în zonele de câmpie, indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși ușor pragul critic de 80 de unități.

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj prin avertizări de vreme severă imediată.

leave a reply

error: