ESTE RAZIE DE AMPLOARE, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovițaa desfășoară o acțiune de amploare pe drumurile publice din județ, având ca scop creșterea siguranței rutiere, prevenirea accidentelor și descurajarea comportamentului ilegal în trafic.

Ieri, în intervalul orar 13:00-17:00, au fost aplicate 353 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 42.500 de lei. Printre acestea, 156 de sancțiuni au fost date pentru depășirea vitezei legale, 93 pentru neutilizarea centurii de siguranță și 11 pentru utilizarea necorespunzătoare a telefonului mobil în timpul condusului. De asemenea, polițiștii au sancționat 16 șoferi pentru lipsa documentelor obligatorii și 32 pentru neutilizarea luminilor de drum.
Polițiștii au reținut 36 de permise de conducere, dintre care 29 pentru viteză excesivă și 2 pentru depășiri neregulamentare, și au retras 10 certificate de înmatriculare.
În cadrul aceleași acțiuni, polițiștii din Târgoviște au oprit pentru control un autoturism condus de un tânăr de 22 de ani . În urma verificărilor, s-a constatat că vehiculul nu era înmatriculat, motiv pentru care a fost întocmit un dosar penal sub acuzația de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.
Această acțiune face parte dintr-o serie de măsuri continuate de poliție pentru asigurarea unui trafic mai sigur și prevenirea accidentelor rutiere, având ca scop protejarea vieților participanților la trafic.