Foaierul Cinematografului Independența va găzdui ”RETROACTIV 2 – EXPOZIȚIE PERSONALĂ ION ANGHEL”

Primăria Municipiului Târgoviște și Teatrul Municipal Tony Bulandra Târgoviște vă invită marți, 02 februarie 2022, de la ora 17:00, în foaierul Cinematografului Independența, la vernisajul ”RETROACTIV 2 – EXPOZIȚIE PERSONALĂ ION ANGHEL”

Capacitatea de a doza inteligent, incitant, competent, uneori cu umor fin, reprezentaționalul și opusul sau, traseele liniare și cele picturale, elementul brut și cel finisat cu acuratețe (uneori chiar cu eleganță), elementele figurate perspectival cu cele aparent aleatorii, parcimonia cu excesul cromatic, imaginea bidimensională cu volumul, tabietul cu aventura semnelor, vidul, albul, suprafața lipsită de semne cu fervoarea (uneori chiar cu încrâncenarea) reprezentării, uimirea ingenua cu reflexul cultural, transparența cu densitatea, opacitatea sau chiar cu relieful, pata cu litera și numărul, suprafața de intensitate egală cu cea vibrată, modulată, degajată, risipită sau constrânsă prin contururi, obiectul cu memoria și devenirea sa, sunt date constitutive ale unei pasiuni combinatorii în care s-a resorbit deja, cu vădită asumare, elementul ludic.

Ion Anghel lucrează mult, revine (uneori în salturi) și adaugă, despovărează, dezarticulează, preface, atacând locul comun, traseele, conotațiile, asamblările previzibile. Îi plac dificultatea, experimentul, mutația obiectelor, semnelor și sensurilor; poate gândi și crea, cu egală virtuozitate, atât în plan cât și în spațiu; limbajul utilizat evită agresivitatea, potențând firescul, cursivitatea, inventivitatea.

                                                                                  (Dr. Doina Păuleanu, critic de artă și director al Muzeului de Artă)

Lector univ. dr. Ion Anghel s-a născut la 17 februarie 1973, București. Este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, secția Pictură, lector universitar la Universitatea Națională de Arte din București, departamentul Pictură și doctor în arte vizuale cu teza „De la obiect la obiectualism în artele vizuale contemporane”.

Studii
1984 – 1991 Liceul de Arte Plastice Nicolae Tonitza, București
1991 – 1997 Academia de Arta București, secția pictura, clasa profesor Florin Ciubotaru
1998 – 1999 Universitatea de Artă București, master Pedagogia Artei
1997 membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România
1998 – 2007 asistent universitar la Universitatea de Arte București, catedra Pictură
Din 2008 lector universitar la Universitatea de Arte București, catedra Pictură
Din 2007 doctor in arte vizuale cu teza: „De la obiect la obiectualism în artele vizuale contemporane”

Expoziții personale
1999 Galeria Orizont, București
2001 Galeria Romart Design, Constanța
2004 Galeria Apollo, București
2007 UNA Galeria, Universitatea Națională de Arte din București
2007 Galeria Museion, Muzeul de Arta Constanța
2009 Greatest Hits, Hard Rock Cafe, București
2012 De la subiect la obiect ,Centrul Cultural Palatele Brâncovenești, Mogoșoaia, Galeria Cuhnia
2013 De la arta brută la arta povera, Muzeul Național al Țăranului Român, București
2014 Experiment 40, Muzeul National de Arta Constanta
2015 Istoria umila, Muzeul National al Taranului Roman, București
2015 Ion Anghel, Galeria Senso, București
2015 Ion Anghel, Galeria Ion Andreescu, Buzău
2015 Ion Anghel, Muzeul National de Arta al Republicii Moldova, Chișinău
2015 Istoria Umila, Muzeul de Arta Tulcea
2016 Ion Anghel, Biblioteca Marin Preda, Alexandria
2017 Istoria Umila, Castelul Apaffy, Dumbrăveni, Sibiu
2017 Treceri, Galeria Arcade 24, Bistrița
2018 Acasă, Galeria Art Nouveau din Palatul Culturii Târgu Mureș
2018 Cronica Domestică, Muzeul de Arta Cluj Napoca, Palatul Banffy
2018 Un Limpede Loc, Galeria Forma, Deva
2018 De La Subiect La Obiect, Muzeul de Arta Vizuala Galați

leave a reply