Formularul de reclamații online către ANPC , disponibil pe site-ul www.anpc.gov.ro, va putea fi utilizat de consumatori după următorul program: de luni-vineri, între orele 8.00-16.30.
În prezent se derulează o operațiune importantă de dezvoltare și modernizare a sistemului de depunere a reclamațiilor online către structurile teritoriale ale ANPC.
Măsura este necesară pentru ca lucrările începute să se poată derula într-un termen optim și să se poată realiza testările necesare platformei online, care să permită funcționarea ei în parametrii prevăzuți.
În acest context, începând de la data 6.04.2022, ora 0.00, până la finalizarea acestor lucrări, formularul de reclamații online, disponibil pe site-ul www.anpc.gov.ro, va putea fi utilizat de consumatori după următorul program: de luni-vineri, între orele 8.00-16.30.
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) face demersuri permanente pentru îmbunătățirea modalităților de comunicare cu publicul larg, folosind toate pârghiile pe care le are la îndemână pentru a fi cât mai aproape de consumator și de nevoile sale.
Urmărește Dâmbovița PRESS și pe Google News