Fratele regretatului artist Ion Dolănescu, Constantin Dolănescu, a fost reținut alături de mai mulți lăutari. În total, 23 de persoane au încasat indemnizație de la stat în pandemie, deși au avut și alte venituri.
Zeci de lăutari din Dâmbovița au fost reținuți pentru înșelăciune, fals, uz de fals și fals în declarații.
Ei sunt acuzați că luat bani pe nedrept de la stat, aducând dovezi false potrivit cărora, activitatea lor a fost afectată de pandemia de COVID-19.
În realitate însă, încasau și sumele de la stat, dar cântau și la evenimente private, care nu ar fi trebuit să aibă loc.
Printre cei reținuți se află și fratele regretatului artist Ion Dolănescu – Constantin Dolănescu.
Cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, fals, uz de fals și fals in declarații
Pe parcursul acestei zile, ca urmare a activităților de cercetare desfășurate in cadrul unui dosar penal intocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, fals, uz de fals și fals in declarații, politistii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au pus in aplicare 24 de mandate de aducere. Toate persoanele au fost conduse la sediul poliției pentru audieri.

In urma cercetărilor efectuate, politistii au stabilit ca, in perioada octombrie 2020- aprilie 2021, cu ajutorul administratorilor a doua societăți comerciale, ar fi fost întocmite in fals contracte de prestări servicii din care sa rezulte ca activitatea artistica a banuitilor ar fi fost afectată de pandemia de COVID – 19.
Totodata, in baza declarațiilor întocmite in fals, persoanele in cauza ar fi obținut indemnizații din partea Agenției de Plăti și Inspecție Socială, fiind creat un prejudiciu de 1.550.000 de lei.
Fata de 23 de persoane a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca pe parcursul zilei de maine, 20 mai, sa fie prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Targovsite pentru dispunerea unor măsuri preventive.