„Gala de Excelență a județului Dâmbovița” a fost o seară minunată, plină de recunoaștere și apreciere pentru reușitele și contribuțiile remarcabile ale locuitorilor din județul Dâmbovița.
Este important să sărbătorim excelența și să evidențiem modelele pozitive pentru comunitate.
În fața unei săli pline, la Cinematograful „Independența”, s-a celebrat excelența iar președintele CJ Dâmbovița le-a mulțumit dâmbovițenilor care au ridicat ștacheta, care au reprezentat și reprezintă cu mândrie și cinste județul nostru.
Florin Emil Badea, recunoscut pentru activitatea sa corală de prestigiu
Maria Tufeanu, carieră dedicată cercetării la Institutul de Etnografie și Folclor „Constantin Brăiloiu”
Ansamblul Folcloric „Bulgărașii” din comuna Băleni promovează cu mândrie tradițiile, dansul și portul popular bulgărești
Vlad Miriță, un tenor cu o puternică amprentă pe scena lirică națională
Ingrid Nicole Amuza, la doar 9 ani, a triumfat la Concursul Internațional de Aritmetică Mentală
Vasilica Alexandra Ioana, medaliată cu aur la Campionatul European de Karate Shito-Ryu
Doina Leuștean, director executiv al CECCAR Dâmbovița și cadru didactic universitar, a format generații întregi de profesioniști
Gheorghe Deaconescu, un om dedicat muntelui, cu sute de acțiuni de salvare a celor aflați în pericol
Petre-Gheorghe Bârlea, un profesor excepțional, istoric literar, eseist, lingvist și publicist
Victor Boștinaru, recunoscut pentru o activitate politică bogată atât la nivel național, cât și european
„Le mulțumim pentru munca, dedicarea și pasiunea lor!
Sunt un exemplu de pentru noi toți.”, a transmis președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan