Jandarmii au salvat 13 persoane surprinse de furtună în Bucegi.Cu ocazia Sărbătorilor Pascale, în perioada 17 – 21 aprilie, aproximativ 200 de jandarmi dâmbovițeni au fost mobilizați zilnic pentru a asigura liniștea și siguranța comunității. Misiunile acestora au inclus atât prevenirea faptelor antisociale, cât și protejarea lăcașurilor de cult, unde s-au oficiat slujbe religioase, dar și supravegherea manifestărilor publice și sportive.

Pe lângă activitățile din mediul urban, jandarmii montani de la posturile Peștera și Zănoaga au patrulat în zonele turistice din Masivul Bucegi, oferind sprijin și asistență celor care au ales să petreacă sărbătorile în natură.
În două situații deosebite, intervenția promptă a jandarmilor a fost esențială: un autovehicul cu 5 turiști, blocat în zăpadă în zona „Piatra Arsă”, a fost degajat în siguranță, iar în alt caz, 13 persoane – printre care și un copil de doar 1 an și 3 luni – surprinse de ploaie torențială în zona „7 Izvoare”, au fost ghidate către un punct sigur.
Pe întreaga durată a sărbătorilor, nu au fost înregistrate incidente grave, ceea ce confirmă eficiența acțiunilor desfășurate de Jandarmeria Dâmbovița.
Autoritățile reamintesc că jandarmii rămân la dispoziția cetățenilor și pot fi contactați oricând, prin numărul unic de urgență 112, în caz de nevoie sau pentru semnalarea oricărei fapte antisociale.