La Târgoviște a avut loc un flash-mob de Ziua Europei, în Piața Tricolorului susținut de elevi ai școlilor din Târgoviște.
Pe Platoul din Piața Tricolorului, Corul „Cantiamo” al Colegiului Național „Ienăchiță Văcărescu” și Corul „Canta Angeli” al Colegiului Național Pedagogic „Constantin Cantacuzino” au deschis manifestările dedicate Zilei Europei, prin intonarea Imnului Europei.
Apoi, elevi de la școlile din Târgoviște, Găești și Pucioasa, au susținut un sincron dedicat acestei zile.
„Viitorul Europei este în mâinile tinerilor noștri! Îi îndemn pe copiii și liceenii dâmbovițeni să îndrăznească, să creadă în ei și în visurile lor! În curând, vor lua decizii importante pentru județul nostru, pentru țara noastră și pentru Europa! Noi îi susținem și le oferim tot ce au nevoie pentru a reuși și a realiza ceea ce și-au propus!
La Mulți Ani, Europa! Felicitări copiilor și profesorilor pentru flashmobul organizat astăzi!”, a transmis președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan