Lucrările de la noua sală de sport din campusul Universității ”Valahia”, se apropie de final, o sală de sport, cu toate dotările, realizată de Primăria Târgoviște în campusul Universității ”Valahia”, în valoare de aproape 9.000.000 lei, derulat prin Compania Națională de Investiții.
Această sală de sport va fi cea de-a doua din municipiul Târgoviște, ca dimensiune și număr de spectatori, după Sala Polivalentă.
Proiectul presupune un teren multifuncțional pentru volei, baschet și handbal.
De asemenea, va avea o tribună cu 180 de locuri, vestiare, birouri, spații verzi, parcări.
Sala de sport va putea fi utilizată atât de către sportivii din municipiul Târgoviște, cât și de către studenți.